Primirea şi rodirea cuvântului lui Dumnezeu

Date:

Pilda semănătorului (Luca 8, 5-15) prezintă rostul vieţii, în perspectiva descoperirii adevăratului sens, anume primirea şi rodirea cuvântului lui Dumnezeu în viaţa noastră. Aceasta ne înfăţişază o situaţie întâlnită adesea în viaţa oamenilor, respectiv un semănător care ajunge să arunce sămânţa în patru tipuri de sol. Concret, Mântuitorul precizează faptul că o parte din seminţe a căzut lângă drum, a fost călcată în picioare de trecători, iar apoi păsările cerului au mâncat-o. A doua parte din sămânţă a căzut pe un loc pietros, a răsărit, dar, din lipsă de umezeală, s-a uscat foarte curând. A treia categorie de sămânţă a căzut între spini, a crescut împreună cu spinii, dar, în final, a fost înăbuşită de aceştia. A patra parte de sămânţă a căzut în pământul cel bun şi a făcut rod însutit. După ce a spus această pildă, Mântuitorul Iisus Hristos a rostit cuvintele: „Cine are urechi de auzit să audă”.
Neputând să priceapă înţelesul sau mesajul acestei pilde, ucenicii au cerut Mântuitorului să le explice care este sensul acesteia. Ascultându-le rugămintea, Mântuitorul le-a dezvăluit înţelesul adânc al cuvintelor Sale. De obicei, El nu explica parabolele Sale, lăsându-i pe cei ce le ascultă, să ajungă ei înşişi la înţelesul lor duhovnicesc, pentru că toate parabolele sau pildele Lui au o mulţime de înţelesuri duhovniceşti care se descoperă potrivit cu disponibilitatea sufletească, cu înţelepciunea, experienţa şi starea duhovnicească a ascultătorilor.
De această dată însă, Mântuitorul explică El Însuşi pilda rostită. Arată faptul că sămânţa căzută lângă drum, călcată în picioare şi apoi mâncată de păsările cerului, îi reprezintă pe acei oameni „care aud cuvântul, dar vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască”. Aşadar, primul obstacol pe care-l întâmpină Semanatorul este diavolul, care ia din inima omului cuvântul lui Dumnezeu, transmis prin slujitorii săi, chiar înainte ca acesta să încolţească şi să aducă rod în sufletul celui ce-l ascultă. Adesea, oamenii interesaţi mai mult de problemele vieţii de zi cu zi, nu au timp pentru reflecţii personale asupra nevoilor spirituale, crezând că sunt lucruri care nu îi privesc, care nu mai au corespondent în realităţile vieţii moderne şi mai mult nu le conferă nici-un avantaj. Evident, poate că nu suntem suficient de ancoraţi în realităţile lumii, astfel încât să vedem că în multe feluri, diavolul găseşte motive să golească inima omului de cuvântul lui Dumnezeu. Modurile în care cel rău îi înşală pe oameni, sunt nepăsarea, indiferenţa, uitarea binelui, lipsa de iubire. Seminţele călcate în picioare, reprezintă cuvântul lui Dumnezeu împiedicat să ajungă la sufletul omului datorită obiceiurilor rele, care împiedică inima omului să asculte cu atenţie şi smerenie cuvantul lui Dumnezeu. În acest caz, Mântuitorul vorbeşte despre păsările cerului care au mâncat sămânţa, iar mai apoi, spune: „Vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască”. Duhurile cele rele, caută să împiedice pe oameni să primească Evanghelia mantuirii.
A doua categorie de oameni, descrisă simbolic de Mântuitorul prin sămânţa care a căzut în loc pietros, sunt cei care, „auzind cuvântul, îl primesc cu bucurie; dar aceştia nu au rădăcină, ci cred până la o vreme, iar în vreme de ispită se leapădă”. În acest caz, avem de-a face cu oamenii care primesc cu bucurie învăţătura dumnezeiască şi o sporesc atâta vreme cât viaţa lor este liniştită, fără evenimente care să-i tulbure, au un loc bine stabilit în societate şi nu duc mari lipsuri. La vreme de încercare însă, atunci când Biserica este pusă în faţa unor provocări şi oamenii ei înşişi au diverse încercări, unii se întreabă: Ce rău am făcut eu ca sa fiu pedepsit? Sau de ce mi se întâmlă tocmai mie aceste încercări, pentru că sunt alţii care greşesc mai mult şi totuşi le merge foarte bine. În felul acesta, diavolul strecoară în inima omului îndoiala, răzvrătirea, cârtirea şi chiar atribuirea lui Dumnezeu a tuturor întâplărilor nefericite. Sunt chiar situaţii când oamenii care par evlavioşi slăbesc în credintă, nerezistând încercărilor. Entuziasmul de la început a făcut să răsară sămânţa cuvântului lui Dumnezeu în sufletul lor, dar credinţa nu a crescut suficient pentru a fi statornică, perseverentă, bine ancorată în suflet, ci a rămas o credinţă superficială şi uşor influ-enţabilă.
A treia categorie de oameni despre care vorbeşte Mântuitorul în pildă, sunt cei ce primesc cuvântul lui Dumnezeu, dar acesta nu ajunge să rodească deplin din cauza spinilor preocupărilor înrobitoare. Sunt cei care aud cuvântul, dar nu-l lasă să rodească desăvârşit. Acestia sunt oamenii care nu mai găsesc timp să se roage, trăiesc sufocaţi de grijile zilnice, nemaiavând timp de împlinirea învăţăturii în viaţa personală. Perioadele de nesiguranţă a vieţii, teama de ce va aduce ziua de mâine, singurătatea, îi face pe unii oameni să cadă în deznădejde. Soluţia pentru astfel de situaţii, este însă rugăciunea, intensificarea legăturii cu Biserica şi sporirea încrederii în Dumnezeu.
La sfârşitul Pildei semănătorului, Mântuitorul precizează că numai a patra sămânţă a adus rod desăvârşit. Pământul cel bun în care a rodit sămânţa, este tâlcuit ca fiind inima curată, bună şi smerită a omului. Este uşor de înţeles că această categorie de oameni este constituită din „adevăraţii creştini”, cu puternice convingeri şi comportamente sănătoase şi statornicite în lucrarea virtuţilor creştine. Viaţa lor este o permanentă luptă împotriva spinilor păcatelor şi ai patimilor, în vederea lucrării virtuţilor creştine. Aceştia sunt modele şi exemple de trăire şi împlinire a cuvintelor mântuitoare ale Evangheliei, de care lumea are atâta nevoie. În astfel de suflete, sămânţa credinţei aduce rod însutit, astfel încât, prin existenţa şi modelul lor, se înmulţeşte şi rodesc binele şi bunătatea între oameni.
Pr. Prof. Badea Marian Seminarul Teologic Sf. Ioan Gură de Aur din Târgovişte

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Un internet mai sigur pentru copii,  noi reguli propuse pentru platformele online

Într-un demers esențial pentru protecția copiilor pe internet, Comisia...

Recunoaștere: 2027 va fi „Anul Ion I.C. Brătianu”

Ca omagiu adus unuia dintre cei mai mari oameni...

DEZASTRU COMPLET PENTRU MORENARUL ANDREI IVAN

Plecat în iarnă de la Universitatea Craiova, formaţie pentru...