Cea mai rea dintre toate lumile posibile (10) De la explozia urbană la bidonville-ul global

de Mike Davis
Între timp, oficial a dispărut progresiv, orice speranţă realistă de realizare a reducerii sărăciei urbane, în Africa. La întâlnirea anuală, la nivel înalt, dintre FMI şi Banca mondială, din octombrie 2004, Gordon Brown, ministrul Finanţelor din Regatul Unit, copilul de suflet al lui Tony Blair, spunea că, ţinându-se cont de actuala situaţie socială şi economică a Africii, Obiectivele Mileniului pentru dezvoltare, stabilite de ONU, ce trebuiau realizate până în 2015, nu vor fi realizate timp de mai multe generaţii: „Africa subsahariană nu va realiza învăţământul primar pentru toţi, până în 2130, reducerea cu 50% a sărăciei, până în 2150 şi eliminarea mortalităţii infantile, până în 2165”. În 2015, Africa neagră va avea 332 milioane de locuitori în bidonviile-uri şi această cifră se va dubla o dată la cincisprezece ani.
Astfel, spre deosebire de structurile doar cu geam şi oţel, imaginate de generaţiile trecute de urbanişti, oraşele viitorului, dimpotrivă, vor avea, în majoritatea aşezărilor, locuinţe din cărămidă netencuită, din paie, din plastic reciclat, din paiantă, din tablă ondulată şi din lemn recuperat. În loc de oraşe din sticlă şi oţel care s-ar înălţa spre cer, o bună parte din lumea urbană a secolului al XXI-lea va avea parte de o viaţă murdară pe care o va duce în mijlocul poluării, a excrementelor şi a gunoaielor în descompunere. Se va ajunge până acolo încât miliardul de oameni ce va trăi în bidonville-urile postmoderne, s-ar putea să-i invidieze, având motive întemeiate, pe locuitorii caselor rezistente făcute din chirpici, din Catal Huyuk, podişului Anatoliei, construite în zorii apariţiei primelor elemente de viaţă urbană, de acum 9.000 de ani.
2
Răspândirea copleşitoare a bidonville-urilor
„Îşi lăsă mintea să hoinărească, privind insistent oraşul, pe jumătate bidonville, pe jumătate paradis. Oare cum de putea fi un loc, în acelaşi timp, atât de urât, atât de violent şi atât de splendid?”
Chris Abani Graceland, New York, 2004, p. 7
Uimitoarea răspândire a bidonville-urilor este principalul subiect al The Challenge of Slums (Sfidarea bidonville-urilor), întunecat raport istoric, publicat în octombrie 2003, în urma constatărilor efectuate de cei care au lucrat în cadrul Programului Naţiunilor Unite pentru aşezările umane (ONU – Habitat). Acest prim audit cu adevărat mondial al sărăciei urbane, încheie drumul deschis de Friedrich Engels, Henry Mayhew, Charles Booth şi Jacob Riis, după două secole de recunoaştere şi analiză ştiinţifică a vieţii în bidonville, cercetare pe care James Whitelaw a inaugurat-o în 1805, publicând lucrarea Survey of the Poverty in Dublin. Studiul din 2003 este, de asemenea, şi pandantul empiric atât de mult timp aşteptat la avertismentele Băncii mondiale care, în anii ’90, prezicea că sărăcia urbană va deveni „problema cea mai importantă şi cea mai explozivă din punct de vedere politic, în secolul următor”.
Operă colectivă, grupând lucrările a peste o sută de cercetători, The Challenge of Slums i a în calcul trei noi izvoare de analiză şi de date.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ, special pentru tinerii ce vor să devină politicieni, în speranţa că nu vor fi la fel de limitaţi intelectual ca cei mai mulţi dintre actualii politicieni, cu funcţii de decizie, din Parlamentul, prefecturile, consiliile judeţene sau locale şi primăriile României, spre paguba oamenilor simpli.