Psihologia politică şi apărarea socială (XXXIX)

0 0

dr. Gustave Le Bon
Este neobişnuit să începi continuarea unei traduceri cu o reluare, dar sunt obligat să procedez astfel, deoarece partea a XXXVII-a, din numărul 7582 de luni, 8 octombrie 2018, a fost doar parţial, bine tipărit ca efect indirect, în timp, al perpetuării mentalităţii pe care o aveau şi o mai au unii românii, majoritari, din păcate, a lucrului făcut de mântuială. De fapt, sunt sătul până peste de gât, asemenea lui Gustave Le Bon, să tot văd, în cazul meu, români care se dau mai deştepţi decât sunt în realitate, singurul lucru perfect pe care-l fac fiind ruinarea statului român şi a poporului său. Singurele deosebire dintre mine şi Gustav Le Bon este faptul că gânditorul francez îmi este superior ca sistem analitic, şi, în plus el trăia în Franţa anului 1910, când a publicat „Psihologia politică” care se referă, de fapt, la decăderea mentalităţii franceze, în perioada 1871, anul dezastrului de la Sedan, şi 1910, anul când începuse voalat, să se configureze conflictul economic dintre naţiunile europene, ce se va finaliza cu izbucnirea Primului Război Mondial, iar eu trăiesc în România anului 2018. O diferenţă de 108 ani. Nu prea mult, s-ar zice, dar această diferentă, la nivel de calitate a mentalităţii colective şi a nivelului financiar de trai, dacă compari cele două state, se va constata că românii de acum au mentalitatea dezastruoasă a francezilor de peste acum un secol. Adică, dacă analizezi logic şi fără vanităţi naţionaliste inutile, constaţi că, de fapt, suntem cu 108 ani, în urma francezilor. Aceasta din cauza faptului, că un popor spălat pe creier de sistemul comunist, acum este spălat pe creier de sistemul pesedist, care de fapt, ca mod de gândire, este demnul urmaş alpecerismului. În perioada de apogeu catastrofal, pentru naţiunea română, din perioada comunismului ceauşist, se fura cantitativ, în raport cu poziţia socială şi profesională. De exemplu, în perioada practicilor agricole, septembrie, octombrie, uneori până-n noiembrie, orele în şcoli erau suspendate, profesorii supraveghetori, că aveau sau nu maşini personale, că se deplasau cu trenul sau autobuzul, dacă erau cu elevii la cules de mere, struguri, legume, erau foarte fericiţi, punându-i pe aceştia să le umple sacoşele, plasele, servietele sau traistele personale cu mere, pere, struguri, roşii, castraveţi sau cartofi. Cine stătea la casă, nu la bloc, dacă era la cules de porumb, punea elevii să le umple cu boabe, o traistă, pentru păsări sau porc, ca să nu forţeze nota. Fiecare profesor, după posibilităţi şi forţă fizică, pleca acasă, după terminarea practicii, cu minim 2 kilograme, maxim, mai rar, zece. Toţi închideau ochii, mai ales după 1981, când criza economică românească a avut ca efect, de exemplu, apariţia cozilor la alimentare. În fine, a fost o porcărie de viaţă al cărui nivel scăzut, tot mai scăzut, a fost avizat favorabil de reprezentanţi de frunte ai comunismului ceauşist şi menţinut activ de lingăii şi slugile sistemului, desigur pentru avantajele materiale ce decurgeau din atitudinea de supunere necondiţionată. După asasinarea planificată a soţilor Ceauşescu, comunismul a supravieţuit datorită grupului Iliescu. Menţinerea comunismului în viaţă, ca mentalitate socială catastrofală, na ca sistem social, se datorează pedeseriştilor, care au devenit pesedişti, şi pediştilor. Dacă Ion Iliescu a permis să se pună bazele sociale ale corupţiei feroce, sub Traian Băsescu, altprodus al mentalităţii comuniste, aceste baze au atins apogeul, iar sub actualul preşedinte teleormănean al formaţiunii politice pesediste furtul din banul public, fraudarea interesului public al românilor a atins asemenea cote încât Iliuescu, Băsescu şi oamenii lorpar copii de grădiniţă. Dar, să vă prezentăm, prin reluare, fragmentul prost imprimat:
«Într-adevăr, greşeli cu grave consecinţe, dar ale căror cauze, se pare că ministrul ce le-a constatat, le ignoră în totalitate. Desigur, nu-şi dă seama că aceste greşeli sunt provocate de amploarea pe care a luat-o etatismul, adică expansiunea controlului de stat. Deşi, se pare că a înţeles, acest politician puţin capabil de analiză psihologică a cauzelor, nu a asociat controlul de stat cu exploatarea marilor noastre companii de navigaţie.
Faptele scot la iveală că dezordinea şi indiferenţa, ce caracterizează personalul maritim al Statului, ating, uneori, cotele incredibilului. Domnul Ajan dă ca exemplu cazul unui cuirasat dotat cu o cuirasă prea grea ceea ce a provocat scufundarea sa. Aceasta este schimbată, cuirasatul devenind prea uşor, riscă să fie răsturnat de valuri. În această situaţie, constructorul este obligat să facă o nouă modificare. În sfârşit, cuirasatul pluteşte, fără probleme. Costul final: 3 milioane de franci, sumă stabilită şi după plata în plus, cauzată de greşelile de proiectare – construire a cuirasatului.
Acumularea acestor greşeli de proiectare ajunge să fie foarte ruinătoare, costul de fabricare al navelor noastre de război fiind cu peste 30% mai mari decât ale englezilor. Şi în timp ce rivalilor noştri le trebuie doi ani să construiască o navă de război, nouă ne trebui cinci. „Modul nostru de a construi, spune domnul Ajan, este etatismul în toată oroarea sa şi condamnarea monopolului de stat”.
Fapte asemănătoare ies peste tot la iveală. La Toulon s-a constatat, după recentele arestări a mai multor furnizori ai Arsenalului, că timp de 25 de ani, mărfurile nu au fost verificate nicio singură dată, în momentul livrării lor! Furnizorii oferea marfa ce le convenea lor, nu nepărat Arsenalului, încasând milioane de franci, ceea ce aducea prejudicii Trezoreriei, fără ca nimeni să se sesizeze.
„Nu-i păsa nimănui de asta”. Aceasta era atitudinea caracteristică funcţionarilor ce reprezentau etatismul. O asemenea atitudine ar fi de neconceput în industri particulară, căci falimentul l-ar lovi imediat pe patron, dacă ar fi indiferent şi nu ar controla totul.
Munca de mântuială este o consecinţă universală a mentalităţii etatiste. În colonii, unde supravegherea este nulă, muncă în dorul lelii atinge dimensiuni de neînchipuit. Acolo, funcţionarii comit abuzuri cărora nimeni nu le pune capăt, alienând populaţia, considerată de ei ca bună doar de jupuit după cum le tună şi le fulgeră. Unde ajung banii storşi de la populaţia din Indochina, prin cele mai odioase metode? Aceşti bani sunt folosiţi pentru somptuoase cheltuieli, total inutile. Un ziar a rezumat în felul următor cele câteva pagini ale raportului domnuluiMessimy, referitor la acest aspect.
„Bugetele sunt stabilite după bunul plac al indivizilor. Astfel, abundă proiectele extravagante pentru care se dau credite mari şi indemnizaţii de tot felul pentru personalul angajat, abundând cheltuielile exagerate pentru administratori. Unul dintre ei a prevăzut în buget 13.200 de franci pentru instalaţia electrică din propriul palat. Mulţi au maşini. Majoritatea au câte cinci sau şase maşini. Din cei 16.000 de oameni ai gărzii indigene, o parte este folosită doar pentru a face munci de servitori. Domnul Messimy dă ca exemplu un inspector al acestei gărzi care a folosit pentru nevoile sale personale 19 oameni ai gărzii. El i-a utilizat, pe banii statului, ca bucătari, vizitii, grădinari, doi ca spălători pentru lenjeria soţiei etc. E uşor să-ţi dai seama de ce este în stare să facă administratorul, dacă inspectorul se pretează la aşa ceva. Neîmpiedicând nimeni personalul nostru administrativ să comită asemenea abuzuri, acesta s-a obişnuit să trăiască în risipă şi lene. Şi, după cum lasă de înţeles domnul Messimy, toate dovezile strânse arată, fără niciun dubiu, că administraţia colonială nu poate fi ferită de bănuielile de corupţie şi abuz în serviciu. Incapacitatea de a fi corectă a fost scoasă la lumină de unele din faptele sale aşa de ciudate, că ar fi de râsul lumii, dacă nu ar fi, în realitate, copleşitor de penibile”».
După cum puteţi constata: Franţa anului 1910 egal Romănia anului 2018, desigur cu nuanţele de rigoare, ce susţin totuşi deosebirile dintre cele două naţiuni.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali.

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Culorile şi roadele Toamnei au dat viată oraşului Pucioasa

La sfârşitul săptămânii trecute, Pucioasa a îmbrăcat straie de sărbătoare în culorile toamnei. Autorităţile locale şi Centrul Cultural European au organizat Festivalul de cântece şi dansuri populare „Moţăianca” şi Festivalului Toamnei. Ca de fiecare dată organizatorii au pregătit moment deosebite pentru locuitorii oraşului Pucioasa şi nu numai. Invitat a fost […]