Modificări la Legea zilierilor

Date:

Au intrat în vigoare modificările la Legea zilierilor, prin care se introduc reglementări mai clare dar şi câteva noi domenii de activitate în care poate fi folosită munca acestora. În termeni tehnici, zilierul este persoana fizică ce are capacitate de muncă şi care desfăşoară activităţi necalificate cu caracter ocazional, pentru un beneficiar, contra unei remuneraţii. Durata activităţii ocazionale prestată de zilier este de minimum o zi, corespunzător cu 8 ore de muncă, iar durata zilnică nu poate depăşi 12 ore. Zilierul minor care are capacitatea de muncă va putea lucra 6 ore pe zi, dar nu mai mult de 30 de ore pe săptămână şi nici nu va efectua activitate în timpul nopţii.
Ca regulă generală, niciun zilier nu poate presta activităţi pentru acelaşi beneficiar pe o perioadă mai lungă de 90 de zile cumulate pe durata unui an calendaristic. O altă o noutate o constituie excepţiile de la această regulă, fiind cazul zilier-ilor care prestează activităţi în următoarele domenii: creşterea animalelor în sistem extensiv prin păşunatul sezonier al ovinelor, bovinelor; cabalinelor; activităţi sezoniere în cadrul grădinilor botanice din subordinea universităţilor acreditate; activităţi sezoniere în domeniul viticol.
În toate aceste situaţii menţionate în mod expres de lege, perioada nu poate depăşi 180 de zile cumulate pe durata unui an calendaristic.
Un aspect foarte important este că beneficiarul activităţilor sezoniere nu poate utiliza zilieri pentru desfăşurarea unor activităţi în beneficiul unui terţ.
Munca necalificată cu caracter ocazional se poate presta doar în anumite domenii de activitate prevăzute de lege dar este interzisă în restau-rante,alte activităţi de alimentaţie publică, baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor.
Actul normativ introduce şi un capitol distinct destinat intermedierii între cererea şi oferta de muncă zilieră, respectiv modului în care se face punerea în legătură a beneficiarilor cu zilierii. Această intermediere se realizează de către agenţiile de intermediere, acestea trebuind să fie acreditate. Zilierii care ocupă un loc de muncă prin intermedierea realizată de o agenţie acreditată, pot presta activităţi pentru acelaşi beneficiar pe o perioadă de maxim 180 de zile cumulate pe durata unui an calendaristic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Previne incendiile, viața are prioritate! 

ISU Dâmbovița face apel la responsabilitate. Iată ce trebuie...

Ai grijă cu cine și ce vorbești online

Prin promisiuni și oferte false, traficanții îi ademenesc pe...

Polițiștii din nou la școală, printre elevi!

„Săptămâna Școală în Siguranță” este un eveniment organizat de...

 Este nevoie de voluntari pentru BABEL F.A.S.T 2024 

Festivalul Babel își (re)cheamă voluntarii la înrolare. Cei care...