În data de 4 iulie, Crucea Roşie Română aniversează 141 de ani de activitate umanitară neîntreruptă. Suntem recunoscători nenumăratelor generaţii de voluntari care au acordat de-a lungul timpului ajutor tuturor celor în nevoie, indiferent de condiţii. Ne mândrim cu surorile de Cruce Roşie care au alinat suferinţa răniţilor şi bolnavilor în timp de război, care au tratat copii, tineri şi bătrâni în timpul epidemiilor de malarie, holeră, tifos şi tuberculoză, care au contribuit la reîntregirea familiilor separate de război sau de regimul opresiv. Faptele de excelenţă din istoria acestei organizaţii ne motivează şi ne obligă să ne adaptăm mereu la ce este nou şi să rămânem în prima linie a sprijinului umanitar. Vom continua să aducem bucurie şi speranţă celor care au nevoie de noi.
Principiile Crucii Roşii ce stau la baza acţiunilor noastre depăşesc graniţele de orice natură, fiecare dintre noi putând fi un posibil beneficiar al Crucii Roşii. Umanitatea, Imparţialitatea, Neutralitatea, Independenţa, Voluntariatul, Unitatea şi Universalitatea sunt Principiile fundamentale pe care Crucea Roşie Română se bazează în acţiunile sale.
În ciuda consecinţelor din ce în ce mai însemnate ale inundaţiilor, alunecărilor de teren, furtunilor şi altor dezastre naturale, noi am rămas aici. În trecut, acum şi pe viitor, Filiala de Cruce Roşie Dâmboviţa înfruntă provocările vremurilor pentru a ajuta cele mai vulnerabile persoane. Şi de acum înainte vom deservi umanitatea prin ajutorul pe care îl oferim comunităilor în situaţii dificile, dar şi prin educarea şi informarea populaţiei pentru a preveni aceste situaţii.
Activităţi organizate:
– Pregătire intensivă cu echipajul „Sanitarii Pricepuţi” al Şcolii „Coresi” Târgovişte în vederea participării la Competiţia Naţională ce se va desfăşura la Popiana Pinului, jud. Buzău în perioada 21-27iulie 2017.
– Organizarea unei tabere de pregătire a 26 voluntariai CR Dâmboviţa în vederea specializării în intervenţia în caz de dezastre în perioada10-14iulie 2017 la Refugiul Salvamont, jud. Dâmboviţa. La această activitate sunt invitaţi 5 voluntari ai Crucii Roşii Maghiare – Filiala Veszprem cu care Crucea Roşie Dâmboviţa are un parteneri-at încheiat, iar translator va fi D-na Cuvineanu Iudita, directorul Filialei de Cruce Roşie Arad.
– Pregătiri ale detaşamentului de intervenţie în caz de dezastre al Filialei pentru asistenţă perioada de week-end şi activităţi cultural-sportive.
– Acordare de prim ajutor în cadrul Programului Litoral unde un număr de 12 voluntari vor asigura asistenţă de specialitate pe plajele Costineşti sauVamaVeche în perioada 25-31 iulie.
– Organizare de cursuri de prim-ajutor şi desfăşurare de activităţi legate de proiectul „Banca de Alimente”.
În data de 4 iulie 2017 începând cu ora 9.00 până la orele 14.00 se va instala un cort de Cruce Roşie pe Platoul Prefecturii, unde voluntarii Filialei de Cruce Roşie Dâmboviţa vor distribui materiale informative cu privire la activitatea Crucii Roşii Române, se vor realiza demonstraţii de prim ajutor şi se vor efectua în mod gratuit, măsurări ale tensiunii arteriale şi glicemie pentru cetăţenii din Municipiul Târgovişte.
Conducerea filialei mulţumeşte tuturor celor care au fost alături de Crucea Rosie şi îi invită să rămână alături, pentru a scrie împreună noi pagini în istoria celei mai vechi şi prestigioase organizaţii din Romania!
FII VOLUNTAR, FII CRUCEA ROŞIE!
4 iulie -Ziua Crucii Roşii Române
Date: