Microhidrocentralele deversează în Ialomiţa „ape uzinale”

La începutul anilor 2000, pe cursul superior al Ialomiţei, mai exact între Galma şi Buciumeni, a apărut o salbă de microhidrocentrale, ale căror turbine sunt puse în mişcare de apa captată pe o conductă de dimensiuni apreciabile. S-a escavat în albia raului, s-a turnat beton la greu şi, după cum afirmă cunoscătorii, sunt perioade în care jumătate din debitul Ialomiţei curge exclusiv în beneficiul „investitorilor”. Care investitori, spre deosebire de ce s-a întamplat prin alte judeţe, în cazuri similare, au obţinut toate autorizaţiile cu mare lejeritate şi n-au fost deranjaţi nici măcar de un prăpădit de ONG cu drag de mediul înconjurător. Nu îndrăznea nimeni să caraie împotriva greilor de atunci ai judeţului, care ar fi sprijinit din umbră proiectul.
Din nenorocire, după mai bine de zece ani, încep să fie resimţite primele efecte, dar nu de cei cărora apa Ialomiţei le umflă conturile. Debitele mici nu au mai permis o diluţie suficientă a materiilor organice deversate necontrolat în albia raului, barbotarea naturală nu a mai fost suficientă pentru neutralizarea bacteriilor anaerobe, totul culminand cu criza apei de la Pucioasa. Şi asta nu este totul. Potrivit academicianului Octavian Popescu, directorul Institutului de Biologie al Academiei Romane, apele deversate în Ialomiţa după ce pun în mişcare turbinele sunt considerate, după normele europene, „ape uzinale”. Asemenea ape pot fi contaminate cu uleiuri ori alte lichide industriale iar ca dovadă a poluării, Uniunea Europeană interzice utilizarea ca sursă pentru alimentarea cumunităţilor. În consecinţă, pentru rezolvarea crizei apei costurile vor fi mai mari decat s-a estimat iniţial. Apa va trebui adusă din munte ori din surse de mare adancime, cu cheltuieli mai mari, din bani publici, nu ai „investitorilor” de care vorbeam mai devreme.