Florin Cergan, fiul judecătoarei Veronica Cîrstoiu, condamnat la patru ani de închisoare pentru accidentul din 8 martie 2011

Date:

florin cerganPatru ani şi opt luni de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă. Aceasta este sentinţa definitivă dată de Curtea de Apel Ploieşti dată fostului preot Florin Cergan, de la Parohia Lăculeţe, din comuna dâmboviţeană Glodeni, care a fost găsit vinovat pentru ucidere din culpă în urma accidentului produs în 8 martie 2011, când Cergan a lovit cu autoturismul său BMW o Dacie în care se aflau un preot, soţia şi fiica acestuia, în vârstă de 15 ani, toţi cei trei decedând în urma accidentului. La patru ani după ce un preot, soţia şi fiica acestuia şi-au pierdut viaţa într-un teribil accident provocat de Florin Cergan, fiul judecătoarei Veronica Cîrstoiu, instanţa s-a pronunţat destul de blând. Sentinţa Curţii de Apel Ploieşti este definitivă, iar în luarea deciziei de condamnare judecătorii au aplicat Codul Penal anterior, care este legea penală mai favorabilă în cazul lui Cergan. Iniţial, Judecătoria Târgovişte îl condamnase pe Florin Cergan la cinci ani de detenţie. Fiul judecătoarei Veronica Cîrstoiu a fost implicat într-un accident rutier soldat cu moartea a trei persoane, instanţa respingând atunci propunerea de arestare preventivă a acestuia, formulată de către procurori. Accidentul a avut loc în Târgovişte, la 8 martie 2011, în zona Dealu Mare, după calea ferată când Cergan, pe atunci preot în Parohia Lăculeţe din comuna Glodeni, conducea un autoturism BMW. Acesta a intrat într-o Dacie în care se aflau preotul Nicolae Nicolae, de la Parohia Gheboaia, soţia şi fiica acestuia, în vârstă de 15 ani, toţi trei decedaţi în accident. Iniţial, acesta nu a recunoscut că se afla la volanul autoturismului BMW, însă a doua zi s-a prezentat la Poliţie şi a mărturisit că el a provocat accidentul, fiind reţinut de către procurori pentru 24 de ore, sub acuzaţia de ucidere din culpă. Procurorii au cerut arestarea preventivă a lui Cergan, însă Judecătoria Târgovişte a respins propunerea. La câteva zile după accident, Arhiepiscopia Târgoviştei i-a ridicat lui Cergan dreptul de a sluji. Familia victimelor accidentului provocat, în martie 2011, în municipiul Târgovişte, de către fiul judecătoarei Veronica Cîrstoiu, Florin Cergan, a acuzat public faptul că acest dosar ar fi fost tergiversat din cauza influenţei magistratului. Familia victimelor se judecată în continuare pentru despăgubiri în urma acestui accident, în cadrul unui proces la civil. În 2013, judecătoarea Veronica Cîrstoiu, de la Curtea de Apel Bucureşti, şi fiul acesteia, Florin Cergan, au fost arestaţi preventiv de Curtea de Apel Bucureşti, într-un dosar în care sunt acuzaţi de complicitate la trafic de influenţă şi luare de mită pentru soluţii favorabile în dosare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Previne incendiile, viața are prioritate! 

ISU Dâmbovița face apel la responsabilitate. Iată ce trebuie...

Ai grijă cu cine și ce vorbești online

Prin promisiuni și oferte false, traficanții îi ademenesc pe...

Polițiștii din nou la școală, printre elevi!

„Săptămâna Școală în Siguranță” este un eveniment organizat de...

 Este nevoie de voluntari pentru BABEL F.A.S.T 2024 

Festivalul Babel își (re)cheamă voluntarii la înrolare. Cei care...