Târgurile de Sfântul Dumitru de la Fieni, Vişineşti şi Conţeşti, vizitate de preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu

Date:

tutuianuCu prilejul Sărbătorii creştine a Sfântului Dumitru, mai multe administraţii locale dâm-boviţene au organizat târguri anuale tradiţionale, cu produse specifice zonelor din domeniile legumicol şi agro-alimentar din judeţ. Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a vizitat târgurile cu tradiţie din Fieni, Vişineşti şi Conţeşti, ocazie cu care a dialogat cu numeroşi cetăţeni prezenţi la evenimente. Prima oprire a fost la târgul de la Fieni, cel mai mare din judeţ din această perioadă a anului. Ca în fiecare an, de Sf. Dumitru oraşul Fieni a devinit atracţia nr.1 a judeţului. Mii, zeci de mii de dâmboviţeni au luat cu asalt cartierul Costeşti, unde se organizează Târgul de Sfântul Dumitru, cel mai important târg de toamnă din judeţ. Cei ce au fost şi anul acesta la târg, nu au avut de ce să regrete. Poate aglomeraţia să fi fost un element de disconfort, dar tocmai numărul mare de vizitatori care, timp de două zile, au umplut până la refuz Târgul, vorbeşte de la sine despre renumele evenimentului: La Fieni, Adrian Ţuţuianu, preşedintele CJD, a subliniat: „Vin de fiecare dată cu plăcere în mijlocul oamenilor. Particip de 20 de ani la acest târg, unul dintre cele mai mari care se desfăşoară în Dâmboviţa de Sfântul Dumitru. Am venit, am discutat cu oamenii, se respectă tradiţia, iar oamenii găsesc în aceste târguri un moment de regăsire a comunităţii şi un moment de sărbătoare pe care îl preţuiesc”. Comuna Vişineşti şi-a aşteptat vizitatorii cu brânzeturi, pastramă şi renumita ţuică de Ursei. Târgurile de toamnă sunt numai bune pentru a cumpăra bucate tradiţionale româneşti, dar şi de petrecere a timpului liber. Un târg care, an de an, adună mulţi vizitatori este şi cel de la Conţeşti, unde mititeii, pastrama sau vinul au fost şi de data aceasta la mare căutare. Târgurile anuale tradiţionale de Sfântul Dumitru sunt un prilej numai bun pentru dâmboviţeni pentru a-şi alege fructele şi legumele care le vor umple cămara peste iarnă, sau chiar brânzeturi ori carne. Sfântul Dimitrie a fost martirizat la Sirmium, în Serbia, iar moaştele sale au fost aduse în Tesalonic pe 26 octombrie 413. Biserica actuală în care se află moaştele Sfântului Mucenic Dimitrie a fost construită la puţin timp de la incendiul bisericii ridicate de guvernatorul Leontie, din anii 626-634. A fost transformată în moschee în anul 1493 şi redată cultului creştin în 1912. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi, nu doar în Grecia, ci şi în întreaga lume ortodoxă. Sfântul Dimitrie este cunoscut în întrega lume ortodoxă drept „Ocrotitorul Tesalonicului”, pe care l-a salvat în repetate rânduri de la invazia barbarilor, după cum arată cronicile timpului. Peste 300.000 de persoane îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Dumitru. Majoritatea sunt bărbaţi şi poartă numele Dumitru, Mitică, Dimitrie, Dumitrache. Femeile care se sărbătoresc se numesc Dumitra sau Dumitriţa, Mitra, Dumitrica, Demetra sau Dumitrana.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Previne incendiile, viața are prioritate! 

ISU Dâmbovița face apel la responsabilitate. Iată ce trebuie...

Ai grijă cu cine și ce vorbești online

Prin promisiuni și oferte false, traficanții îi ademenesc pe...

Polițiștii din nou la școală, printre elevi!

„Săptămâna Școală în Siguranță” este un eveniment organizat de...

 Este nevoie de voluntari pentru BABEL F.A.S.T 2024 

Festivalul Babel își (re)cheamă voluntarii la înrolare. Cei care...