Published On: mie, mai 30th, 2018

31 MAI 2018 – ZIUA MONDIALĂ FĂRĂ TUTUN

nichiduta.ro

Ziua Mondială Fără Tutun (ZMFT), se celebreazăîn fiecare an pe data de 31 mai, sub auspiciile OMS pentru a conştientiza publicul şi decidenţii politicilor de sănătate în privinţa poverii sociale enorme (boli/dizabilităţi/decese premature) atrasă de consumul de tutun şi pentru a stimula modificări comportamentale şi contramăsuri legislative specifice.
În anul 2018 atenţia se îndreaptă către ucigaşul nr. 1 al omenirii – bolile cardiovasculare (BCV), pentru care fumatul reprezintă un risc redutabil.
Tema campaniei din acest an este, „Tutunul si bolile cardiovasculare”, se focalizează pe bolile asociate fumatului şi are drept scop sporirea conştientizării riscului indus de fumat pentru bolile cardiace, accidentul vascular cerebral şi alte boli ale aparatului cicula-tor – reprezentând în ansamblu principala cauză de deces în lume.
Previziunile sunt îngrijorătoare: un miliard de oameni riscă să-şi piardă viaţa în acest secol dacă nu se întreprind măsuri mai ferme împotriva consumului de tutun. Deşi o serie de strategii eficiente pentru controlul/prevenirea fumatului sunt deja definite, dificultatea rămâne aceea de a convinge decidenţii sociali – de a le adopta şi publicul -de a le pune în practică pe cele ce îl privesc.
Evidenţele sugerează că în ultima decadă fumatul în lume a scăzut moderat pe seama ţărilor cu venituri mari. Cel mai mult fumează bărbaţii din ţările cu venituri mijlocii şi femeile din ţările cu venituri mari. În lume, BCV continuă să reprezinte cauza de deces numărul 1, cu mortalitatea specifică mai mare în ţările cu venituri mici şi mijlocii. Între 1 şi 3 din 10 decese prin BCV sunt atribuibile fumatului. Dacă fumează, femeile sunt supuse unui risc de deces BCV mai mare decât bărbaţii. Deşi românii fumează la cote apropiate mediei UE, ponderea deceselor tutun-dependente era în 2016 superioară ţărilor cu Index de Dezvoltare Umana (HDl) înalt, cu toate că acest tip de deces a scăzut faţă de 2010 cu circa 17%. Ordinea mortalităţilor specifice tutun-dependente era: cancerele (pulmonar şi alte tipuri), accidentul vascular cerebral, boala ischemică cardiacă, alte boli vasculare, bolile respiratorii.
În 2012, tributul BCV plătit fumatului de români se ridica la 13% dintre diagnostice şi la circa 12% dintre decese. Date din 2015 arătau pentru România prevalenţe BCV superioare mediilor UE la ambele genuri; după procentajul deceselor BCV atribuibile, fumatul ocupa locul 2 între 3 factori comportamentali de risc (după alimentaţie) – ca şi în UE.
Poziţionările variate ale Romaniei faţă de cele mai bune practici MPOWER comportă în 2016 următoarea ordine de merit: P -Protecţia faţă de fumul asociat cu consumul de tutun; O – Oferirea de ajutor pentru renunţare; E – Interdicţiile privind publicitatea; R – Creşterea taxării tutunului şi W-Avertismentele pe ambalaje. Locul onorant atribuit criteriului P este datorat Legii 15/2016 ce a interzis complet fumatul în toate spaţiile publice închise, tentativele de până acum de a o submina eşuând până în prezent.Scăderea, fie şi modică, a morbi-mortalităţii BCV în 2016 faţă de 2015 poate reflecta efectele Legii 15 coroborate cu efortul promotorilor sănătăţii pentru cunoaşterea/aplicarea întocmai a acesteia.
Cu ocazia Zilei Mondiale Fără Tutun 2018,Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa, în colaborare cu partenerii săi, Primăria Municipiului Târgovişte, Biblioteca Judeţeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa, Inspectoratul Şcolar Dâmboviţa, Filiala de Cruce Roşie Dâmboviţa şi Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Dâmboviţa, va desfăşura urmatoarele activităţi:
– organizarea unui Marş Stradal în data de 29.05.2018, între orele 10:00 – 12:00, pe traseul Şcoala Prof. Paul Banică Tgv. – str. Moldovei – str. Vasile Voiculescu – str. Tudor Vladimirescu – str. Cetăţii – Bulevardul Mircea cel Bătrân – Piaţa Tricolorului şi retur;
– în data de30 Mai 2018, între orele 13:00 -14:00, vom organiza la Sala de Conferinţe a Bibliotecii Judeţene „Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa, o întalnire cu elevi de liceu, din Târgovişte, elevi care să fie vectorii mesajului antitutun;
– în data de 31 Mai 2018, ora 12:30, la sediul Direcţiei de Sănătate Publică Dâmboviţa, vom organiza o conferinţă de presă, cu tema „Tutunul şi bolile cardiovasculare”;
– se vor desfăşura activităţi informare-edu-care-comunicare în unităţi de învăţământ.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro