Vitezomanii au rămas fără permis

Date:

Polițiștii Serviciului Rutier, împreună cu cei ai Biroului Rutier și ai Formațiunilor Rutiere Pucioasa, Moreni și Răcari au desfășurat o acțiune pentru reducerea riscului rutier, pe drumul național 1 A Crevedia – Cornești și pe drumul județean 711 Târgoviște – Bujoreanca.

Astfel, în cele 3 ore dedicate derulării activităților, polițiștii rutieri au aplicat 83 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 102.000 de lei. Dintre acestea, 75 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (41 fiind pentru depășirea limitei legale de viteză).

Alte 8 sancțiuni contravenționale au fost aplicate conform O.G. nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, O.G. nr. 43/1997 privind regimul juridic al drumurilor și O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.

De asemenea, polițiștii rutieri au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă limitată de timp, conform legii, 20 de permise de conducere (12 pentru depășirea limitei legale de viteză și 8 pentru efectuarea necorespunzătoare a manevrei de depășire) și au retras 3 certificate de înmatriculare.

În plus, au fost constatate două infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.

 Polițiștii Biroului Rutier au depistat, pe drumul județean 711, în localitatea Cojasca, un bărbat, de 35 de ani, din Cojasca, în timp ce ar fi condus un motociclu neînmatriculat în circulație.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că șoferul nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...