VIDEO. Cinci eleve de la Şcoala din Ghirdoveni au leşinat în timpul unei manifestări culturale

Date:

ELEVE LESINATECinci copii din satul Ghirdoveni, comuna dâmbo-viţeană I.L.Caragiale, au ajuns de urgenţă la Secţia de Pediatrie din Moreni. Copiilor li s-a făcut rău la şcoală în timpul unei manifestări culturale. Pe holul şcolii din Ghirdoveni fuseseră invitaţi peste 200 de elevi şi profesori din şcoală pentru a participa la manifestările culturale didicate zilei de 15 ianuarie, aleasă ca Zi a Culturii Naţionale şi, totodată, data naşterii poetului naţional al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889). Unei fetiţe care suferea şi de anumite afecţiuni i s-a făcut rău în timp ce recita o poezie. Cel mai probabil din cauza afecţiunilor, fetiţei i-a scăzut glicemia. Alte patru fetiţe dintre cei peste 200 de copii, când au văzut că colegei lor i s-a făcut rău, au suferit un atac de panică. La Şcoala din Ghirdoveni, unde a avut loc acest incident, au fost chemate echipajele SMURD şi Ambulanţă, care au preluat copiii şi i-au tranportat la spitalul din Moreni pentru investigaţii medicale: „La faţa locului s-au deplasat pompierii şi SMURD-ul. Nu este vorba despre pierderi de gaze. Unei fetiţe care suferea de anumite afecţiuni i s-a făcut rău în timpul unei manifestări culturale, iar alte patru eleve au suferit un atac de panică. Patru dintre eleve au fost trasportate de SMURD la Spitalul Moreni, iar o a cincea elevă a fost preluată de SAJ”, a afirmat lt. col. Eduard Ţelea, purtător de cuvânt ISU Dâm-boviţa. La şcoală au sosit imediat şi pompierii, dar şi muncitorii de la gaze, care, în urma verificărilor, au stabilit că nu au existat scurgeri de gaze. Doar două dintre eleve au rămas internate pentru supraveghere mai îndelungată. Chiar dacă nu au fost scurgeri de gaze, cursurile au fost suspendate, iar şcoala, evacuată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Județul Dâmbovița, sub asediul gerului – temperaturi de până la -11 grade Celsius

Dimineață geroasă – 2 ianuarie , temperaturi minime înregistrate...

Noi taxe și impozite în vigoare de la 1 ianuarie 2026

Începând cu 1 ianuarie 2026, în România au intrat...