VIDEO. Cabina unui trailer şi un compactor, mistuite de flăcări

Date:

accident tir moroeniMiercuri seară, doi bărbaţi au trăit clipe de groază în momentul în care s-au văzut cuprinşi de flăcări în cabina unui trailer. Pe DJ 714, în zona Sanatoriului Moroeni, într-o curbă, şoferului unui trailer care transporta un compactor, a pierdut controlul volanului din cauza unor defecţiuni la mecanismul de frânare şi a ajuns într-un canal de scurgere în afara părţii carosabile. În urma impactului s-a produs un scurt circuit şi cabina trailerului în care se afla şoferul în vârstă de 27 şi un alt bărbat de 38 de ani, a luat foc. Flăcările s-au extins cu repeziciune şi la compactor. Doar o minune a făcut ca şoferul şi însoţitorul său să scape cu viaţă. Prin zonă, în acel moment, au trecut nişte cetăţeni care i-au scos din cabina cuprinsă de flăcări pe cei doi bărbaţi: „Coboram din zona Sanatoriului Moroeni şi transportam un compactor. La un moment dat, într-o curbă nu au mai ţinut frânele şi ca să nu mă duc direct în râpă am intrat într-un şanţ. S-au blocat geamurile, am încercat să le spargem dar nu am reuşit iar flăcările erau peste noi. Prin zonă au trecut nişte oameni şi ei ne-au scos din maşină altfel ardeam de vii”, a declarat şoferul. La faţa locului au sosit poliţiştii, pompierii şi ambulanţa. Bărbatul de 38 de ani a fost preluat de Ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte şi se pare că prezenta fractură la picior iar şoferul a ajuns la Spitalul Pucioasa pentru a i se recolta sânge, el a fost testat şi la faţa locului cu etilotestul, rezultatul fiind zero. Martorii spun că atât cabina trailerului cât şi compactorul au fost mistuite de flăcări într-o fracţiune de timp: „Când am ajuns noi, flăcările erau foarte mari. Ardea cabina dar şi ultilajul de asfaltat, compactorul. Au venit pompierii şi au stins incendiul”, a declarat un localnic. „A avut probleme cu frânele şi din cauza aceasta a ajuns unde a ajuns altfel se ducea în văgăună. A luat foc imediat dar pompierii au reuşit să stingă incendiul”, a declarat un alt localnic. Pompierii de la Fieni au intervenit pentru stingerea incendiului: „Am fost solicitaţi să intervenim pentru stingerea unui incendiu izbucnit în urma unui accident rutier. În urma unui scurt circuit, cabina unui trailer a fost cuprinsă de flăcări, aceste s-au extins şi la compactorul pe care trailerul îl transporta. Intervenţia nu ne-a pus probleme”, a declarat reprezentantul ISU. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz iar şoferul s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Pagubele materiale sunt imense, ridicându-se la zeci de mii de euro. Cel mai probabil trailerul este asigurat şi totodată este posibil ca şi compactorul să fie asigurat. Compactorul aparţine unei societăţi prahovene care zilele acestea a efectuat lucrări de asfaltare pe DJ 714.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Județul Dâmbovița, sub asediul gerului – temperaturi de până la -11 grade Celsius

Dimineață geroasă – 2 ianuarie , temperaturi minime înregistrate...

Noi taxe și impozite în vigoare de la 1 ianuarie 2026

Începând cu 1 ianuarie 2026, în România au intrat...