Vaccinare la chiuvetă, în Dâmbovița

Date:

Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice au pus în executare 14 mandate de aducere emise în cadrul unui dosar penal în care urmărirea penală se efectuează de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

Activitățile se desfășoară pe bază de delegare, iar dosarul penal are ca obiect săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, fapta prevăzută de art. 291 din Codul Penal, luare si dare de mită, fapte prevăzute de art. 289 și 290 din Codul Penal, cumpărare de influență, faptă prevăzută de art. 292 din Codul Penal, fals intelectual, faptă prevăzută de art. 321 din Codul Penal și fals informatic, faptă prevăzută de art. 325 din Codul Penal.În urma cercetărilor s-a stabilit că, în perioada iunie-iulie 2021, două persoane, în calitate de asistente medicale la un cabinet medical individual din Târgoviște ar fi primit diverse sume de bani de la 11 persoane pentru a le elibera certificate de vaccinare, fără ca vaccinarea împotriva COVID-19 să aibă loc.Zece persoane au fost aduse la sediul Inspectoratului pentru audieri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...