Vacanță la muzeu!

Date:

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, organizează, în perioada 21 – 25 august 2023, programul „Vacanță la muzeu”. Programul este structurat sub forma unor activități independente, copiii având posibilitatea să descopere, în fiecare zi, ceva nou alături de specialiștii muzeului.

Activitățile educaționale se vor desfășura la Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie și Ansamblul Monumental „Curtea Domnească“, după următoarea tematică:

Luni – „Opera de artă pe înțelesul copiilor” (Muzeul de Artă)

Marți – „Căsuța din lut”, atelier de modelaj în lut (Ansamblul Monumental „Curtea Domnească“)

Miercuri – „Vase din lut”, atelier de modelaj în lut (Ansamblul Monumental „Curtea Domnească“)

Joi – „Atelier de modelat hârtia în tehnica quilling” (Muzeul de Istorie)

Vineri – „Mozaic din hârtie” (Muzeul de Istorie)

Întrucât organizatorii şi-au propus să ofere fiecărui copil șansa de a petrece timpul într-un mod activ, prietenos și educativ, participarea este gratuită.

Programul se desfășoară de luni până vineri, între orele 9:00 și 11:00, și se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 13 ani, în limita a 30 de locuri.

Înscrierile se fac la numărul de telefon 0736 394 086, în perioada 8 – 11 august 2023, între orele 8:00 și 15:30.         

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...