Urban Titu Fără Albu şi Penescu

Date:

sportÎn prima etapă a returului, Urban Titu a cedat la limită, 2-1 (Şerban, Lupaşcu – Săndulescu 11 m), meciul din deplasare cu Dunărea Călăraşi.
Din trupa antrenată de Nicu Croitoru şi Vasile „Grecu” Constantin n-au făcut parte Albu şi Penescu (ambii suspendaţi).
Uitându-ne pe formula de început a Urbanului, observăm prezenţa în centrul defensivei, alături de Butoi, a lui I. Dan. Acolo nu-i întâlnim pe Tudose şi I. Constantin,
aduşi în iarnă de la Utchim Găeşti, respectiv F.C.M. Târgovişte. Ultimul a intrat în câmpul de joc în minutul 70, când l-a înlocuit pe mijlocaşul Ciocotoiu. Pe postul de fundaş dreapta a evoluat destul de mulţumitor Stoica. Dintre jucătorii nou-veniţi au jucat: Lambă (de la început), Alexandru Roman, I. Constantin, Mihăilescu.
Urban va disputa următorul meci oficial, în C2, în runda cu numărul 6, pe 12 aprilie 2013, cu „lanterna roşie” Sportul Studenţesc 2.
Pânâ atunci, trupa din Titu va disputa o serie de meciuri amicale. E posibil ca prima adversară să fie S.C.M. Argeşul Piteşti (C6).
Până la meciul cu Sportul 2, Urban avea următorul program: cu Eolica Baia (etapa a 2-a), C.S.M. Focşani (etapa a 3-a), stă în runda a 4-a şi joacă cu Rapid 2 Bucureşti.
Aceste echipe s-au retras din competiţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Județul Dâmbovița, sub asediul gerului – temperaturi de până la -11 grade Celsius

Dimineață geroasă – 2 ianuarie , temperaturi minime înregistrate...

Noi taxe și impozite în vigoare de la 1 ianuarie 2026

Începând cu 1 ianuarie 2026, în România au intrat...