Specialiștii în situații de urgență atrag atenția asupra importanței existenței unui plan de evacuare în caz de incendiu, mai ales în locuințe. Un incendiu aparent minor se poate extinde extrem de rapid: în doar 30 de secunde, flăcările se pot intensifica, iar în mai puțin de 5 minute, o casă poate fi complet cuprinsă de foc.

În condiții de fum dens, orientarea devine dificilă, respirația este afectată, iar temperaturile cresc rapid, punând în pericol viața ocupanților. Din acest motiv, pregătirea din timp și exersarea evacuării sunt esențiale.
Recomandările specialiștilor:
Planul de evacuare trebuie stabilit împreună cu toți membrii familiei, inclusiv copiii;
Este important să existe cel puțin două căi de ieșire din fiecare cameră: ușa și, unde este posibil, o fereastră;
Ferestrele trebuie verificate periodic, pentru a se asigura că se deschid ușor și nu sunt blocate;
Stabiliți un loc de întâlnire în exteriorul locuinței, unde toți membrii familiei să se îndrepte imediat după evacuare;
În cazul locuințelor cu etaj, se recomandă utilizarea scărilor de evacuare;
Planul trebuie exersat periodic, astfel încât evacuarea să poată fi realizată în mai puțin de două minute, inclusiv de copii sau persoane cu mobilitate redusă;
Exersați evacuarea și în condiții de vizibilitate redusă, pentru a vă obișnui cu orientarea în fum sau întuneric;
Dacă evacuarea nu este posibilă, apelați 112, închideți ușile, mergeți la o fereastră și semnalizați prezența cu un obiect vizibil;
Montarea detectoarelor de fum este esențială pentru avertizarea timpurie.
Pentru informații detaliate despre prevenirea incendiilor și comportamentul corect în situații de urgență, cetățenii sunt încurajați să consulte ghidul dedicat incendiilor disponibil pe platforma fiipregatit.ro.


