
A avut loc un nou exercițiu de salvare din peșteră, exercițiu organizat de Salvamont Salvaspeo Dâmbovița și Salvaspeo România, ce a avut loc în Peștera Răteiului (Rătei) din Munții Leaota, județul Dâmbovița. Prima zi a fost dedicată simulărilor de salvare la faleză, folosind diverse sisteme de tracționare a tărgii pe verticală și pe tiroliană iar a doua zi, a avut loc exercițiul în Peștera Răteiului.
Peștera, situată în abruptul văii Răteiului, este o arie protejată și are o lungime totală a galeriilor de ~ 7 km, cu intrarea situată la altitudinea de 1080 m – o peșteră cu mai multe etaje și râuri subterane.


