Incident nefericit la un liceu din Târgovişte , un copil a ajuns joi seară, în comă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte după ce a căzut de la etajul doi, pe scara interioară a unităţii şcolare. Nefericitul eveniment s-a produs la Liceul de Arte ” Bălaşa Doamna ” din Târgovişte, băiatul este elev al unităţii şcolare şi fiul unui cadru didactic din acest liceu. Se pare că elevul a ieşit din sala de spectacol a liceului , ar fi alergat şi a alunecat de la etajul doi, pe scara interioară. În momentul producerii accidentului, nu era singur, alături fiind şi alţi elevi. S-a solicitat ajutorul la 112 , imediat echipajul de la Ambulanţă a ajuns la faţa locului , a preluat copilul şi la transportant la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte iar de aici medicii au decis să-l trimită la un spital din capitală.Elevul în vârstă de 12 ani a fost tran-ferat la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală, iar după 48 de ore de la nefericitul eveniment starea sa este critică. Potrivit cadrelor medicale, elevul a fost detubat şi respiră singur. Acesta a suferit un politraumatism prin cădere, cu principala componentă traumatism craniocerebral, după ce a căzut de la etajul al doilea al unităţii şcolare pe casa scărilor. Totul s-a întâmplat pe o scară în spirală fără un grilaj adecvat, iar elevul a nimerit între balustradă şi perete. Între timp, la şcoala a fost demarată o anchetă internă pentru a stabili cum s-a produs incidentul, dar şi cum a ajuns copilul singur pe scări deşi toţi colegii lui erau în amfiteatru la concert şi dacă un profesor de serviciu ar fi trebuit să supravegheze acea zonă. Şi inspectoratul şcolar Dâmboviţa a demarat anchetă. Se pare că scara respectivă era destinată doar accesului profesorilor, elevii neavând voie să o foloseasca. Inspectoratul şcolar recomandă unităţii de învăţământ schimbarea balustradei. IPJ Dâmboviţa Poliţia a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă în cazul elevului căzut pe scările liceului Bălaşa Doamna. Inspectoratul aşteaptă rezultatele anchetei interne derulate în şcoală.
Un elev a căzut de la etajul doi, pe scara interioară a unităţii şcolare
Date: