In primele patru luni ale anului, în urma activităţilor de prevenire şi combatere desfăşurate de Poliţia Română, criminalitatea sesizată a scăzut în ceea ce priveşte cei mai importanţi indicatori. De asemenea, a crescut gradul de siguranţă rutieră – mai puţine accidente, mai puţine victime.
Astfel, infracţiunile de omor înregistrează o scădere de 8,6%, faţă de primele patru luni din 2018, tentativa la această infracţiune fiind în acelaşi trend (7,9%).
De asemenea, numărul faptelor de natură penală sesizate, în primele luni din 2019, a scăzut cu 0,7%, faţă de perioada similară a anului trecut. Acelaşi trend descendent îl înregistrează infracţiunile de natură judiciară (-1,96%).
Infracţiunile contra patrimoniului sunt, la începutul acestui an, în scădere cu 0,9%. Astfel, infracţiunile de furt au scăzut cu 5,1%, iar tâlhăriile cu 0,6%.
Faptele de loviri sau alte violenţe au scăzut cu 1,6%, în timp ce infracţiunile stradale cu 4,39%.
Siguranţa rutieră este o prioritate pentru Poliţia Română, rezultatele activităţilor de prevenire a accidentelor desfăşurate de poliţişti fiind vizibile în scăderi la toţi indicatorii.
Astfel, numărul accidentelor rutiere a scăzut cu 4,9%, al persoanelor decedate cu 6,2%, iar al răniţilor grav cu 5,4%. Acţiunile poliţiştilor vor continua prin activităţi preventive, operative şi de investigare, pentru siguranţa cetăţenilor şi liniştea comunităţilor.
TREND DESCENDENT AL CRIMINALITĂŢII, NUMĂRUL ACCIDENTELOR, ÎN SCĂDERE
Date:


