
Începând cu ianuarie 2022, baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate în cazul pensionarilor o reprezintă partea ce depășește suma lunară de 4.000 de lei, pentru fiecare drept de pensie.
Pe de altă parte, la determinarea impozitului pe venitul din pensii, venitul impozabil lunar din pensii se stabilește prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 de lei și, după caz, a contribuției de asigurări sociale de sănătate datorată.
În mod implicit, se corelează măsurile privind contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată pentru veniturile din pensii care depășesc suma lunară de 4.000 de lei, cu prevederile Codului fiscal referitoare la calculul, reținerea și declararea obligațiilor. În consecință, se instituie obligația depunerii Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate (D112) de către plătitorii de astfel de venituri.


