Tinerii învață să cunoască și să respecte muntele

Date:

Pe o vreme foarte bună s-au derulat activitățile practice ale proiectului „INIMĂ DE MUNȚOMAN”, proiect realizat de Asociația Ecologică Floare de Colț în parteneriat cu Școala Gimnazială ”Radu cel Mare” Târgoviște. Beneficiarii direcți ai acestui proiect au fost 23 de elevi ai mai multor școli din județul Dâmbovița, îndrumați de monitori din cadrul asociației.

Scopul taberei a fost promovarea unui stil de viaţă sănătos și combaterea excesului de greutate în rândul tinerilor din județul Dâmbovița, prin participarea la activităţi tematice, în domeniul turismului montan specializat, iar organizatorii taberei au ales ca „sală de clasă” o zonă minunată din Parcul Natural Bucegi, respectiv valea Ialomiței, la confluența sa, cu afluenții Rătei și Raciu, adică la limita dintre masivele Bucegi și Leaota. Programul a fost structurat în funcție de prognoza meteo și de condiția fizică a participanților.

În ziua de start tinerii au participat la o primă drumeție pe Valea Doicii, o vale ascunsă și plină de mister, tributară și ea râului Ialomița, în zona Hidrocentralei Moroeni – Gâlma. A doua zi, tinerii au parcurs un nou traseu, de astă dată pe un drum forestier ce traversează muntele Doica, prin răcoarea pădurilor de foioase, iar înainte de masa de prânz au participat la un inedit atelier, susținut de meșterul olar Nini Porojan din Vulcana Pandele. Acesta i-a îndrumat cu răbdare să-și modeleze câte un vas de lut, după dorința fiecăruia, explicându-le simbolistica elementelor decorative, preluate desigur din natură: munți, dealuri, câmpii, ape și infinitul cerului.

Fiind într-o zonă plină de monumente tehnice (Hidrocentrala Dobrești – 1932, Hidrocentrala Moroeni – Gâlma – 1955, Banda rulantă Lespezi – Lotul 4 – 1975), tinerii au parcurs a treia zi, un frumos traseu, plecând din valea Ialomiței, apoi au intrat pe o veche potecă, ce duce până la captarea de pe pârâul Raciu.

Ultima zi, a fost una a bilanțului: clasamente, diplome, insigne, fotografii, multe îmbrățișări și promisiuni de revenire în zona montană. Împreună cu inimoasele profesoare Mihaela Stoian și Mădălina Murătoteanu, dar și cu personalul pensiunii am reușit să-i facem pe cei 23 de tineri, să adopte un stil de viață sănătos, cu mâncare proaspătă și variată, departe de obișnuitele tentații gen ”fast food”, cu multă mișcare în aer liber și cu experiențe inedite, pe care le-au trăit din plin, mai departe de telefoane și mai aproape de natură. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...