Terenurile de tenis din Parcul Chindia ar putea reveni dâmbovițenilor,  Consiliul Județean Dâmbovița luptă pentru păstrarea unui simbol local

Date:

Parcul Chindia, una dintre cele mai îndrăgite zone de recreere ale târgoviștenilor, ar putea rămâne un spațiu al comunității și al sportului, nu al dezvoltărilor imobiliare. Consiliul Județean Dâmbovița, prin vocea președintelui Corneliu Ștefan, își exprimă clar intenția de a achiziționa terenurile de tenis aflate sub sechestru, pentru a le reda oamenilor.

„Nu vom ceda în fața intereselor imobiliare! STOP speculei!”, a declarat ferm președintele CJ, într-un apel public către autorități și cetățeni.

Terenurile, aflate sub sechestru ANAF din 2021, au fost evaluate în 2023 la aproape 3 milioane de lei, însă în 2025 prețul a urcat la peste 9,4 milioane de lei, o creștere de peste trei ori, fără o justificare transparentă.

„Nu cerem gratuități, ci doar un preț corect. Vrem ca aceste terenuri să rămână pentru sport, pentru comunitate, nu pentru profit rapid.”, a mai adăugat Corneliu Ștefan.

Consiliul Județean are deja planuri clare pentru acest spațiu: o bază sportivă modernă, accesibilă tuturor dâmbovițenilor, în locul unei dezvoltări imobiliare care ar afecta echilibrul și spiritul zonei.

Mesajul este clar:

„Parcul Chindia este al oamenilor. Nu ne vindem locurile de joacă și mișcare pentru interese private.”

Acțiunea Consiliului Județean Dâmbovița este un exemplu de implicare în protejarea spațiilor verzi și a patrimoniului comunitar. Dacă demersul va avea succes, târgoviștenii vor avea din nou acces la o zonă sportivă importantă, reabilitată și modernizată, așa cum merită orice comunitate activă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...