Taxa de habitat nu se majorează în 2019

Date:

Potrivit Proiectului de hotărâre privind aprobarea, la nivelul Municipiului Târgovişte, a cuantumului taxei de habitat cu destinaţie specială de salubrizare şi a nivelului cotizaţiei, pentru anul 2019, aflat pe ordinea de zi a şedinţei ordinare din această lună a Consiliului Local Municipal, programată în această după-amiază, taxa rămâne şi anul viitor 21 de lei/ lună/gospodărie, sumă care include şi comisionul de administrare, de 1,25
lei/lună/gospodărie. În cazul gospodăriilor în care locuieşte o singură persoană taxa va fi de 12 lei /lună, iar instituţiile publice vor plăti 100 de lei/lună, fiind inclus comisionul lunar de administrare, de 5,95 lei.
Pentru plata integrală a taxei de habitat pentru anul 2019, până la data de 31 martie, se acordă o bonificaţie de 10%. De asemenea, sunt scutite de la plata taxei de habitat gospodăriile în care se regăsesc veterani de război, văduve de veterani de război, persoane cu handicap grav sau încadrate în gradul I de invaliditate, reprezentanţi legali ai minorilor cu handicap.
Cotizaţia pentru anul viitor a Municipiului Târgovişte va fi de 738168 lei şi va fi plătită în 12 rate lunare egale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița