Târgoviștenii vor plăti numai 35 de lei din cuantumul taxei de salubrizare!

Date:

Dispare comisionul plătit către Electrica, 7 lei/gospodărie va fi subvenție iar taxa pe economia circulară se va plăti de la bugetul local

Luni, 13 ianuarie 2025, în ședința extraordinară a Consiliului Local Municipal Târgoviște, a fost aprobat  cuantum al taxei de habitat pentru persoanele fizice pe anul în curs.

Important de reținut este că, raportat la cuantumul de 62 de lei, cât a fost votat în luna decembrie în Adunarea Generală a membrilor Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Managementul Integrat al Deșeurilor” Dâmbovița, târgoviștenii vor plăti 35 de lei pe gospodărie, la propunerea primarului Cristian Stan.

Prin hotărâre a CLM Târgoviște,  administrația publică locală  asigura contravaloarea  taxei pe economia circulară (16,5 lei), inclusă în totalul  de 62 de lei/gospodărie. O altă noutate este aceea că Primăria Târgoviște va  solicita Electrica SA să nu mai rețină taxa de habitat pe factura de curent. Încasarea se va  face prin Serviciul taxe și impozite, ceea ce înseamnă că, din cei 62 de lei se va scădea și comisionul de administrare Electrica SA, de 3,69 lei. Tot municipalitatea va acorda și o subvenție de 7 lei/gospodărie. Fără taxa pe economia circulară, comisionul Electrica și subvenția amintită, târgoviștenii vor avea de plată  35 lei / gospodărie, iar cei care locuiesc singuri – 24 de lei.

„Propun ca administrația publică locală să plătească în continuare taxa pe economia circulară, cum a plătit-o și până acum, și de asemenea, cu acordul dumneavoastră, nu cred că este normal ca, având un serviciu de taxe și impozite, să plătim 3,69 lei către Electrica. Din acest punct de vedere, vă propun scăderea din cuantumul taxei de salubritate a taxei pe economia circulară și a comisionul de 3,69 de lei. Totodată, vă propun și suportarea de către Municipiul Târgoviște, cum a făcut și până acum, a unui cuantum de 7 le pe lună pentru fiecare gospodărie, rezultând un cuantum, la nivelul municipiului Târgoviște 42 de lei, cetățenii urmând să plătească 35 de lei, iar Primăria 7 lei – subvenție din bugetul local. Prin urmare, taxa de salubritate este 35 de lei în Târgoviște. Pentru persoanele singure taxa este de 24 de lei, din care 4 lei subvenție. Cred că acesta este nivelul normal al unei taxe la nivelul municipiului”.

A mai amintit primarul Cristian Stan că primăria a plătit mereu facturile pe taxa pentru economia circulară (banii care merg la Fondul de Mediu), apreciind drept exagerat comisionul Electrica.

„3,69 mi se pare foarte mult și greu de suportat. La nivelul Municipiului Târgoviște, Electrica ajunge, numai din comision, la 1,4 milioane de lei. Este incredibil!”, a mai spus primarul Cristian Stan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...