TÂRGOVIŞTEANUL BĂLAŞA, DESPRE GREŞELILE DIN TINEREŢE

Date:

Mihai Bălaşa a recunoscut unde a greşit în privinţa perioadei pe care a petrecut-o în Italia. La 25 de ani, fundaşul a fost transferat de U Craiova şi speră să uite de ultima perioadă la FCSB.
Mihai Bălaşa, despre greşelile din Italia
Fundaşul român a plecat la vârsta de 18 ani în Italia, la echipa a doua a lui AS Roma, dar nu a reuşit să facă pasul la echipa mare. A fost îmrpumutat la Crotone şi Trapani, iar în ianuarie 2017 a fost transferat de
FCSB.
Bălaşa a recunoscut unde a greşit şi care au fost motivele pentru care nu a reuşit să se menţină în fotbalul mare: „Cred că atunci nu eram foarte matur încât să conştientizez anumite lucruri pe care fiind copil,

singur într-o ţară străină, nu am luat anumite decizii foarte bune. Inclusiv când jucam, fiind foarte imatur, mă supăram, poate nu mă mai antrenam 100% dar m-a ajutat foarte mult perioada aia să îmi dau seama de anumite lucruri şi să văd cum e atunci când nu eşti ţinut în puf. Poate că ar trebui să ne ajutăm şi noi singuri mai mult şi să fim ajutaţi şi de alţii de la clubul la care mergi”, a declarat fundaşul central al lui U Craiova.
„Nu au foarte multă răbdare dar cred că şi aici se greşeşte pentru că aţi văzut, pentru noi cel mai bun exemplu este Juventus care a luat foarte mulţi jucători, a dat foarte mulţi bani pe ei şi nu i-a băgat săjoace din prima 90 de minute sau să îi forţeze. Cum a fost şi cazul lui Dybala, când a venit de la Palermo a început uşor, uşor să joace, nu l-a aruncat din prima să pună presiune pe el”, a mai spus Bălaşa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...