Sala Cinematografului Independența a fost neîncăpătoare pentru participanții și invitații la cea de a IX-a ediție a Galei Performanței în Educația Târgovișteană. O manifestare de ținută organizată de Primăria Târgoviște, prin care comunitatea, prin administrația publică locală, recompensează elevii cu cele mai bune rezultate la învățătură ori la competițiile sportive, precum și pe cei care le îndrumă pașii!
Amfitrion a fost primarul Cristian Stan, care i-a avut alături pe viceprimarii Cătălin Rădulescu și Constantin Cozma, administratorul public Gabriel Boriga și secretarul general Chiru Cristea Cătălin. Printre invitați s-au numărat prefectul Marian Tănase, Corneliu Sălișteanu, rectorul Universității Valahia Târgoviște, Valentin Stancu, inspector școlar general, Dan Popa, secretarul general al Județului Dâmbovița.
„Este un eveniment aflat la cea de a IX-a ediție și reprezintă modalitatea noastră de a ne arăta prețuirea față de cei care ne fac mândri că suntem târgovișteni. Copii, profesori, antrenori, părinți, bunici și toți cei care sunteți implicați în obținerea acestor rezultate excepționale”- a spus primarul Cristian Stan.
Marian Tănase, prefectul județului:
„Sunteți cei mai buni reprezentanți ai noștri, vă felicit în egală măsură și pe dumneavoastră doamnelor și domnilor profesori și nu în ultimul rând felicit părinții care au avut puterea și determinarea de a-și susține copii , pentru a aduce rezultate excepționale, pentru Târgoviște și Dâmbovița.”
Corneliu Sălișteanu, rectorul UVT:
„Să vezi aproape 500 de oameni care reprezintă performanța este ceva îmbucurător pentru Târgoviște și este clar că avem un viitor. Vă felicit pe toți, știu ce înseamnă munca din spatele performanțelor pe care le-ați obținut, știu ce înseamnă munca profesorilor alături de voi, răbdarea și perseverența familiilor pentru a face aceste performanțe.”
Elevii și profesorii de top au fost recompensați cu diplome, flori și premii în bani.


