Târgoviște: Tratamente prin pulverizare aeriană pentru combaterea insectelor de disconfort

Date:

„Primăria Municipiului Târgovişte informează că în perioada 16 mai – 22 Mai 2024, în intervalul orar 06.00 – 10.00, se vor efectua acțiuni de combatere a insectelor de disconfort (ţânţari, muşte, omizi, tigru de platan etc.), prin pulverizare aeriană, pe toată suprafaţa Municipiului Târgovişte (inclusiv în cartierele Priseaca şi Sagricom)”- se precizează într-un comunicat de presă al instituției.

Acțiunea se va efectua în prima zi a intervalului, iar în cazul în care vremea va fi nefavorabilă (vânt, ploi, grindină), la termenul menționat, acțiunea se va reprograma pentru următoarea zi propice acestei activități.

Substanţele folosite pentru combaterea dăunătorilor sunt insecticidele „Aqua K-Othrine  EW20” și „SOLFAC TRIO 140 NF”, produse avizate de Ministerul Sănătății, care nu sunt dăunătoare pentru oameni și nici pentru mediul înconjurător, însă sunt toxice pentru albine și organismele acvatice.

Pentru evitarea intoxicațiilor familiior de albine , apicultorii sunt atenționați să ia  măsuri de închidere a stupilor sau de îndepărtare a acestora la o distanță de 10 kilometri față de locul unde se execută tratamentul.

De asemenea, trebuie evitat pășunatul și consumul de fructe în zonele supuse tratamentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...