Târgovişte. LINA PETRESCU, FELICITATĂ DE CĂTRE ADMINISTRAŢIE, LA UN SECOL DE VIAŢĂ

Date:

LINA PETRESCUUn buchet de flori, o diplomă de recunoştinţă, un aspec-tuos şi delicios tort, precum şi un cadou simbolic au fost surprizele cu care edilul municipiului Târgovişte, Gabriel Boriga, alături de fiul său Alexandru, de directorul adjunct şi de alţi reprezentanţi ai Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul primăriei, a venit la Lina Petrescu. Vizita a fost ocazionată de împlinirea unui secol de viaţă.
Lina Petrescu sa născut la Târgovişte pe 9 martie 1913. La trei ani şi jumătate a rămas fără părinţi. A fost martora celor mai importante evenimente ale secolului trecut: războaie mondiale, războiul rece, instaurarea comunismului în România şi, evident, revoluţia de la 1989.
Gabriel Boriga i-a mulţumit pentru frumosul exemplu de viaţă pe care ni-l dă sărbătorita, care, la cei o sută de ani, este de admirat pentru vigoarea şi luciditatea sa. Se pare că este o trăsătură de familie, deoarece şi fiul Linei Petrescu, prezent la eveniment, are o vârstă respectabilă – 79 de ani. Primarul municipiului a transmis şi un mesaj tuturor reprezentantelor sexului frumos: „Ziua Internaţională a Femeii, 8 Martie, ziua cea mai plină de feminitate, zâmbete şi căldură sufletească, este o ocazie deosebită pentru a transmite tuturor doamnelor şi domnişoarelor din municipiul Târgovişte mesajul meu de apreciere, preţuire şi respect. La mulţi ani!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

La final de an, vă mulțumim pentru încrederea acordată.

La final de an, vă mulțumim pentru încrederea acordată. Vă...

Chindia Târgoviște l-a transferat pe Raffaele Stroe

Chindia Târgoviște și-a întărit lotul prin transferul fundașului lateral...

La CJ Dâmbovița s-au  semnat  alte 25 de contracte de finanțare, chiar înainte de Anul Nou

Consiliul Județean Dâmbovița a încheiat anul cu rezultate concrete,...