Târgoviște: Două proiecte de 80 de milioane de lei, finanțate prin PNRR, Componenta Fondul Local

Date:

După publicarea  listei cererilor de finanțare aprobate în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C10 – Fondul Local, Municipiul Târgoviște a reușit depunerea cu succes a două cereri de finanțare, a căror valoare însumează 80.067.321 lei. Ca valoare a finanțării atrase, municipalitatea  se situează pe un onorabil loc 5 la nivel național ca valoare a finanțării atrase, dintr-un total de 1062 de cereri aprobate.

Primul proiect, intitulat „Modernizarea transportului public la nivelul zonei urbane funcționale Târgoviște prin achiziția de autobuze ecologice – etapa I”, vizează extinderea transportului public cu autobuze noi, moderne, la întreaga zonă funcțională a municipiului Târgoviște (25 de unități administrativ teritoriale).

Investiția, depusă în cadrul parteneriatului Primăria Târgoviște – Primăria Șotânga, constă în achiziția a: 21 autobuze electrice de capacitate mare (12 m) dotate;  21 stații de încărcare lentă pentru autobuze electrice – la autobază;  7 stații de încărcare rapidă pentru autobuze electrice – pe traseu;  lucrări de construcţii pentru branşarea punctelor/stațiilor de reîncărcare a autobuzelor electrice;  activități de proiectare (pentru stațiile de încărcare vehicule electrice) – cheltuieli pentru documentaţii suport şi obținere avize, acorduri, autorizații.

Valoarea investiției este de 68,075,969.07 lei, TVA inclus și urmărește îndeplinirea obiectivelor strategice și operaționale stabilite prin Planul de Mobilitate Urbană Durabilă a Municipiului Târgoviște, elaborat la nivelul zonei urbane funcționale, privind reducerea emisiilor de CO2 si a gazelor cu efect de seră datorate utilizării autoturismului personal, concomitent cu încurajarea și dezvoltarea de infrastructuri pentru moduri de transport alternative și durabile, nepoluante – transportul public”- a precizat primarul Cristian Stan.

Cel de-al doilea proiect, o premieră la Târgoviște pe componenta de Smart-City, intitulat „Soluții ITS pentru transportul urban la nivelul Municipiului Târgoviște”, presupune următoarele componente:

– Sisteme inteligente de management urban, reapectiv sistem de semafoare interconectate, inclusiv achiziția de semafoare inteligente;

– Sisteme de avertizare privind adaptarea vitezei;

– Sisteme de avertizare si asistență anti-coliziune pentru conducătorii de vehicule;

– Sisteme de siguranță pentru zona cu lucrări;

– Monitorizarea timpilor de călătorie și a vitezei;

– Semnalizatoare cu mesaje dinamice;

– Sisteme de informare a participanților la trafic;

– Dotarea și funcționarea unui centru de control al traficului;

Valoarea proiectului este de 11,991,352.61 lei, TVA inclus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Urs semnalat în satul Colibași, comuna Iedera, cetățenii au primit alertă RO-Alert

Urs semnalat în satul Colibași, comuna Iedera.Miercuri seară, în...

APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii din zootehnie

 Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) eliberează...

Bacalaureat 2025, sesiunea vară-toamnă!  Primul examen are loc pe 4 august

Elevii care nu au promovat prima sesiune a examenului...

Noua versiune a aplicației InfoCons, instrumentul esențial pentru consumatori

Organizația pentru Protecția Consumatorilor InfoCons a lansat o nouă versiune a...