Surprinși în timp ce ar fi condus autoturisme, deși ar fi consumat alcool

Date:

Ier, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control pe Calea Câmpulung, în Târgoviște, un autoturism condus de un bărbat de 28 de ani, din municipiu.

Conducătorul auto a fost testat pentru depistarea consumului de băuturi alcoolice, fiind indicat un rezultat cu o valoare de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, tot pe parcursul zilei de ieri, în jurul orei 22:00, polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Băleni ar fi surprins, pe drumul județean 720A, pe raza comunei Bucșani, un tânăr de 24 de ani, care ar fi condus o autoutilitară, deși s-ar fi aflat sub influența alcoolului.

În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cei doi șoferi au fost conduși la spital pentru recoltarea unor probe biologice necesare în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice, iar, în cauză, au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Un internet mai sigur pentru copii,  noi reguli propuse pentru platformele online

Într-un demers esențial pentru protecția copiilor pe internet, Comisia...

Recunoaștere: 2027 va fi „Anul Ion I.C. Brătianu”

Ca omagiu adus unuia dintre cei mai mari oameni...

DEZASTRU COMPLET PENTRU MORENARUL ANDREI IVAN

Plecat în iarnă de la Universitatea Craiova, formaţie pentru...