SUPERCUPA ROMÂNIEI LA VOLEI SE VA JUCA ÎN SISTEM TURNEU

Date:

Una dintre cele mai importante decizii adoptate în cadrul Ședinței Consiliului Director al Federației Române de Volei din 28 iulie 2022 a fost schimbarea formatului Supercupei României începând chiar din acest an.

Astfel, la fiecare început de sezon va fi organizat un turneu Final Four al Supercupei României, la care vor participa câștigătoarea și finalista Cupei României, precum și campioana și vicecampioana României din sezonul precedent. Dacă finalistele Cupei României se regăsesc între ocupantele primelor două poziții din campionat, atunci tabloul Final Four va fi completat de ocupantele locurilor 3, respectiv 4 din precedentul sezon. Până acum, Supercupa se disputa între campioană și câștigătoarea Cupei României. Anul acesta, respectându-se acest principiu, Supercupa nu s-ar fi disputat, pentru că atât la masculin, cât și la feminin s-a reușit eventul de către Arcada Galați, respectiv Volei Alba Blaj, anunță doarvolei.ro.

După părerea mea este o modificare a extraordinar de bine venită și nu pentru că așa se practică de câțiva ani în străinătate sau în alte sporturi. Dar, prin acest format, toată lumea are de câștigat. Pe de o parte li se oferă fanilor voleiului un regal voleibalistic – realitatea voleiului românesc și diferențele de valoare dintre echipele de top și celelalte face aproape imposibilă apariția unei surprize, astfel încât trofeul să fie obținut de un outsider – la care vor participa, de regulă, primele patru clasate ale sezonului precedent. Apoi, este un turneu foarte bun pentru echipele participante, căci își pot măsura forțele în meciuri oficiale contra celorlalte contracandidate din campionat. Și pot cuceri și un trofeu, dacă reglajele lor sunt cele mai bune.

Concret, la Supercupa din acest an la masculin vor participa Arcada Galați și Steaua, finalistele Cupei, Dinamo, ocupanta locului secund din campionat, și SCMU Craiova, echipa de pe locul al treilea. Practic, cele mai bune patru echipe ale sezonului trecut, pentru că gălățenii au fost campioni, iar steliștii au terminat pe poziția a patra.

Conform anunțului, lupta pentru trofeu va avea loc în perioada 26-28 septembrie, într-o locație care urmează să fie stabilită.

La feminin vor participa Volei Alba Blaj și CSM Târgoviște, finalistele ediției precedente. Cum ele au fost și ocupantele primelor două locuri, tabloul se va completa cu echipa de pe locul al treilea, CSO Voluntari. Cum ocupanta poziției a patra din trecutul sezon, CS Medgidia, s-a retras din competiție, după cum ați putut afla, locul ei va fi luat de formația de pe locul 5, CSM Lugoj. Deocamdată nu se știe exact perioada de disputare a competiției și nici locația, în mod evident, informează doarvolei.ro.

Anul acesta competiția feminină va începe mai târziu cu câteva săptămâni față de ce masculină deoarece Campionatul Mondial de volei feminin este programat mai târziu, în perioada 23 septembrie – 15 octombrie. Și, după cum veți vedea, echipele de top au legitimate destul de multe jucătoare participante la această competiție. Și la masculin vor evolua în România jucători pe care îi veți putea vedea la Campionatul Mondial, dar în număr mai mic decât la fete. Numai că Mondialul masculin e programat în perioada 26 august – 11 septembrie. Acesta e motivul pentru care fetele vor începe competiția internă spre finalul lunii octombrie, iar băieții la începutul acesteia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...