Sufletul strigă de durere si disperare

Preot loan ŞTEFĂNESCU
Există momente în viaţă când trebuie să ne luăm timp pentru introspecţie. Este posibil ca înfruntarea adevărului să fie durereoasă, fiindcă adevărul ne înfăţişează nenumărate posibilităţi care ne duc spre necunoscut şi care ne inspiră teamă. Dar te-ai gândit vreodată dacă Sf. Ap. Toma nu ar fi vrut să afle adevărul? Sau dacă, Cristofor Columb nu ar fi vrut, într-o zi, să se avânte în necunoscut?
Biblia ne avertizează că, în zilele de dinaintea celei de a doua veniri a lui Hristos, mulţi oameni vor prefera să creadă o eroare. Probabil că eroarea este mai comodă şi mai puţin dureroasă decât adevărul. Aşa cum bolnavul de cancer preferă ca medicul să-i spună atlceva despre starea lui de sănătate, în speranţa că în felul acesta va scăpa.
Sf. Ap. Pavel a spus că: „omul fărădelegii”, adică „omul păcatului”, va născoci cea mai mare şi mai îndrăzneaţă stratagemă din istorie, o capodoperă a înşelăciunii: „el va imita revenirea lui Hristos. Aceasta se va face prin puterea lui Satan, cu tot felul de minciuni, de semne şi de puteri mincinoase şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării…” (II Tesaloniceni 2,8-10).
Din dorinţa de a determina mulţimile să creadă altceva decât „Adevărul”, cel rău a plănuit multe amăgiri. Dacă observăm care este tema filmelor, cărţilor şi a jocurilor electronice pe care le cumpără milioane de oameni, ne dăm uşor seama de acest lucru. Trăim într-o societate care soarbe din plin poveştile despre magie, supranatural şi extratereştri. Copiii ajung să creadă că lucrurile acestea sunt reale. Pe de altă parte, să nu uităm de fenomenele paranormale despre care se discută peste tot. De ce n-ar crede lumea într-un duh rău care se dă drept binefăcător şi care face lucruri spectaculoase?
Mântuitorul Hristos a spus: „Veţi conoaşte adevărul, şi adevărul vă va face liberi” (Ioan 8,32). Însă, în ziua de azi, prea puţini oameni doresc să cunoască adevărul. Necunoscând principiile credinţei în Dumnezeu, nu ştiu nimic despre cele ce a spus Mântuitorul. Ei îşi îndreaptă toate eforturile şi energia spre lucruri fantastice şi nu mai au timp să analizeze şi să înţeleagă.
Când eram mic, am fugit odată de acasă, de frică să nu fiu pedepsit. Rupsesem cheia în uşă şi ştiam că mama urma să rel-geze conturile cu mine. Am fugit şi m-am scuns în grădină. Am stat pitit acolo lângă o glugă de coceni. Noaptea care se lăsa îmi sporea şi mai mult firca. Frânt de oboseală şi de plâns, înfrigurat şi înfometat, am aţipit. Îmi aminetesc doar că m-am trezit brusc, constatând că cineva mă mângâia uşor pe cap: era mama. „- Stai liniştit, mi-a spus ea. Te-ai chinuit şi ai alergat prea mult. Hai să mergem acasă!”
Cred că acesta este cel mai frumos adevăr al tuturor timpurilor. Fiecare dintre noi a alergat prea mult, a suferit, a plâns… pentru că a greşit. Dar Mântuitorul Hristos spune: „Ai alergat destul. Hai vino acasă!”
Mulţi cred că au descoperit un mod de a scăpa de probleme, dacă stau departe de Dumnezeu. Însă, dacă fiinţa umană a ieşit la început din mâinile lui Dumnezeu, ea îşi poate găsi împlinirea şi bunăstarea doar când se întoarce la Dumnezeu (acasă).
Totuşi oamenii încearcă să nege această realitate. Ei uită că sunt copiii lui Dumnezeu şi că ar trebui să se comporte ca atare. Concepţia lor despre lume şi viaţă a fost distorsionată de televizor, unde lucrurile spirituale sunt luate în râs.
Arăta pe Discovery un reportaj despre un copil descoperit în junglă – „copilul maimuţă”. Acest copil trăise în mijlocul unor maimuţe cel puţin patru sau cinci ani. Anutorităţile lau luat şi l-au internat într-un spital, l-au plasat într-un orfelinat, unde ţopăia şi se învârtea în cerc la fel ca o maimuţă. Refuza să mănânce hrana pe care i-o dădeau şi muşca pe oricine se apropia de el.
Experţii care au studiat comportamentul băiatului au arătat că este aproape imposibil ca un copil care trăieşte în mijlocul animalelor mai mult de patru-cinci ani să revină după aceea la un comportament normal. Activitatea creierului este marcată, în mod ireversibil, pentru tot restul vieţii.
Ceva asemănător se pare că s-a întâmplat şi cu oamenii de astăzi. Trăind într-o lume a raţionalismului, ei au uitat că au ieşit din mâna lui Dumnezeu. Acum culeg consecinţele unei existenţe separate de Dumnezeu: destrămarea familiilor, înrobirea copiilor faţă de lumea drogurilor şi a promiscuităţii. Ei suferă, îşi pierd dornţa de a trăi şi atunci inventează soluţii simpliste, ca să-şi potolească durerea şi strigătul de disperare al sufletului.
Omule! De ce continui să suferi, să suporţi durerea în tăcere şi nu te întorci la Dumnezeu? De ce vrei să-ţi pierzi dorinţa de a trăi? Hai vino! El vine să te ia acasă, cum a venit mama după mine. Ai şi tu un loc pregătit în ceruri. Eşti aşteptat. Dumnezeu te preţuieşte. Eşti important pentru El. Împărtăşeşte-i Lui bucuriile, durerile, luptele şi slăbiciunile tale, calităţile şi greşelile tale. El te-a preţuit atât de mult încât a venit pe pământ, să moară pentru tine pe cruce, ca să te poată lua cu El în Rai. Eşti gata?