Stadioane noi la Bucureşti. Cluj, Ploieşti. Ovidiu, aproape finalizate la Craiova. Târgu Jiu. Arad Pe când unul şi la Târgovişte?

Date:

În ultimii ani s-au construit stadioane noi la Bucureşti (Naţional Arena), Ovidiu (Constanţa, unde joacă Viitorul), Ploieşti (Ilie Oană), Cluj Napoca (Cluj Arena). În acest an se vor finaliza lucrările stadioanelor din Craiova (Ion Oblemenco), Târgu Jiu, iar la anul la Arad (Francis Newman). S-a primit aprobarea să se construiască stadion nou de 5500 de locuri şi la Alexandria. La Turnu Măgurele (oraş din judeţul Teleorman) este în construcţie (în fază avansată) o arenă modernă. Va fi dotată cu instalaţie de nocturnă, tribune, vestiare, teren sintetic, gazon cu instalaţie de încălzire şi apă, mini-hotel. Oraşul din sudul tării nu are nici măcar echipă de fotbal în al treilea eşalon, după ce vara trecută, Sporting Roşiori s-a desfiinţat.
Este posibil ca pe această micută (1434 locuri) şi cochetă arenă fotbalistică să se mute Voinţa Saelele, care a promovat în aceatsă vară în Liga a 3-a, 12-2 la general (4-2 în deplasare şi 8-0 acasă), cu CS Strehaia. Lucrările la acest stadion se vor finaliza la începutul anului viitor.
De vreo cinci ani, la Târgovişte, se vehiculează ideea că se va construi un stadion nou care să fie dotat cu tot ce trebuie. Se tot vorbeşte de aprobări, demersuri, dar până acum nu s-au demarat lucrările.
Chindia Târgovişte va juca şi în sezonul următor pe bătrânul (inaugurat în 1948) stadion, Eugen Popescu, care seamănă cu un vapor naufragiat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Fonduri europene de peste 150 de milioane de euro pentru legume și cartofi

 AFIR lansează o nouă sesiune de proiecte Ministerul Agriculturii și...

Ministerul Energiei: Peste 77.000 de gospodării reconectate după avariile provocate de viscol și ninsori

Ministerul Energiei a transmis o informare privind stadiul lucrărilor...

Trei persoane rănite într-un accident rutier la Vulcana-Băi

Trei persoane rănite într-un accident rutier la Vulcana-Băi Mare sperietură...