La nici jumătate de oră de la finalul partidei din semifinala pierdută în fața elvețiencei Jil Teichmann, târgovișteanca Sorana Cîrstea a venit la conferința de presă, unde a făcut un bilanț al participării în turneul ieșean.
„Per total, o săptămână absolut minunată. Astăzi, din păcate, n-am reușit să mai țin jocul la nivelul zilelor trecute, iar adversara a jucat mult peste ce mă așteptam. Și atunci această balanță: ea a jucat mai bine, iar eu mai prost. Așa cum am zis însă, o săptămână minunată, peste așteptări”, a cântărit Cîrstea situația.
„Am fost pentru prima oară la Iași, o experiență de nota 20. Sunt extrem de fericită pentru că am ajuns în semifinală, un pic tristă că nu am putut să fac mai mult astăzi, însă m-am bucurat enorm de fiecare zi și aș vrea să le mulțumesc organizatorilor și tuturor care m-au făcut să mă simt atât de binevenită aici”, a avut ea cuvinte frumoase față de experiența ieșeană.
Revenind la meci, a identificat un posibil moment-cheie, game-ul în care și-a pierdut serviciul după ce făcuse break în setul întâi. „La 3-1 am servit și în acel game ea a jucat foarte, foarte bine, nu știu dacă am făcut neapărat multe erori în acel game, apoi din nou acel game foarte disputat, la 3-2, unde puteam să mă distanțez la 4-2 și din nou la 4-3, 4-4 am avut 40-0, am avut foarte multe șanse”, a enumerat Sorana.
„Apoi au fost acele game-uri în care mi-am pierdut un pic linia și am început să greșesc foarte mult, iar pe final când am reintrat în meci, deja era mult prea târziu. OK, îmi dau seama că azi am jucat sub așteptări, dar trebuie să recunosc și punctele bune ale adversarei, a jucat mult peste ce am văzut în zilele trecute și a fost mai bună decât mine”, a conchis ea.


