SORANA CÎRSTEA, PE TABLOUL PRINICIPAL DE LA AUSTRALIAN OPEN 2022

Date:

Irina Begu, Sorana Cîrstea, Ana Bogdan, Jaqueline Cristian și Patricia Țig vor reprezenta România în competiția propriu-zisă, la Australian Open 2023 (16-29 ianuarie). Suspendată provizoriu din circuitele WTA și ITF, în urma testului anti-doping cu rezultat pozitiv de la US Open, Simona Halep (31 de ani, 10 WTA) nu a avut drept de înscriere în primul turneu de mare șlem al anului, Openul Australian.

Programată să se desfășorare în perioada 16-29 ianuarie, competiția de la Melbourne va avea însă minim cinci jucătoare din România pe tabloul principal: Irina Begu (34 WTA), Sorana Cîrstea (38 WTA), Ana Bogdan (48 WTA), Jaqueline Cristian (151 WTA) și Patricia Țig (795 WTA).

Ediția 2021 a Openului Australian a adus succese notabile tenisului românesc, Sorana Cîrstea ajungând până în faza optimilor de finală, unde a pierdut în trei seturi cu liderul WTA, Iga Swiatek, în timp ce Simona Halep a părăsit întrecerea în aceeași rundă, după un meci similar ca derulare, în compania franțuzoaicei Alize Cornet.

Ana Bogdan se va bucura să revină în Australia, după o eliminare în runda inaugurală, în 2021, care poate fi răzbunată, în timp ce Jaqueline Cristian se va strădui să egaleze performanța din urmă cu aproximativ 11 luni, când a reușit prima sa victorie pe un tablou principal de Grand Slam, tocmai la antipozi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...