Sorana Cîrstea a dezvăluit întregii lumi prin ce trece într-o postare recentă pe contul ei de Instagram.
Tenismena în vârstă de 34 de ani nu a mai jucat un meci oficial de la începutul lunii iulie, atunci când a fost înfrântă de sportiva din Regatul Unit, Sonay Kartal, în primul tur de la Wimbledon, scor 6-3, 2-6, 0-6. Sorana Cîrstea se află într-un amplu proces de recuperare, iar la final de septembrie a postat o fotografie prin care anunță că este aproape de revenirea pe teren, titrează prosport.ro
Sorana Cîrstea nu a avut cel mai constant sezon, deoarece a suferit o accidentare care o ține departe de terenul de tenis și la ora actuală. Se pare că iubita lui Ion Ion Țiriac se pregătește intens pentru revenirea pe teren, care va fi, cel mai probabil, în perioada apropiată, așa cum a anunțat. Cîrstea a postat o fotografie pe contul ei de Instagram, aflându-se pe banda de alergat, cu melodia lui Creed – My Sacrifice, care reprezintă un mesaj clar pentru eforturile pe care le depune.
Sorana Cîrstea a înregistrat doar 12 victorii în 28 de partide oficiale disputate de-a lungul anului 2024, iar cel mai important rezultat pe care l-a obținut este semifinala de la Dubai. Cea mai recentă victorie a Soranei Cîrstea a fost pe 11 mai, atunci când s-a impus în fața Marketei Vondrousova, în turul trei de la Roma, scor 7-6 (1), 6-3.
Sorana Cîrstea a fost prezentă la Țiriac Foundation Trophy, turneul tatălui iubitului ei, Ion Țiriac, și a oferit câteva detalii importante legate de recuperarea ei și revenirea pe teren, mai scrie prosport.ro.


