SORANA CÎRSTEA, NICIO ȘANSĂ ÎN FAȚA AMERICANCEI COLLINS

Date:

Sorana Cîrstea (33 de ani, 24 WTA) a fost învinsă în „optimile” turneului de la Miami de Danielle Collins (30 de ani, 53 WTA), scor 4-6, 2-6. În fața lui Collins nimic n-a mers conform planului. Serviciul americancei a pus-o constant în dificultate pe Sorana. În actul inaugural a fost o defensivă continuă și epuizantă. Măcinată de loviturile năprasnice de forehand, sportiva „tricoloră” a cedat setul după 40 de minute, scrie gsp.ro.

Semifinalista de anul trecut a realizat că trebuie să fie mai agresivă. Primele șanse de break au apărut rapid, în game-ul secund. Danielle le-a anulat, și de această dată, cu niște servicii-rachetă și voleuri sigure.

Românii din tribune au remarcat plusul de curaj din joc. Un „Rupe-o, Sorana!” a întrerupt liniștea și a răsunat până pe arena centrală, acolo unde Hurkacz și Korda intraseră în decisiv.

Posibil ca absolventa Universității din Virgina să fi înțeles câte ceva din strigăte, pentru că au urmat momente cu lovituri furioase, mai titrează gsp.ro.

Sorana a punctat doar la capitolul estetic, lovituri de generic, dar sporadice. Aplaudată de spectatori, dar cu bagajele către sezonul de zgură din Europa.

Collins n-a lăsat nimic la voia întâmplării, a continuat să dea cât de tare poate. A găsit des liniile terenului și biletul către sferturile de finală. Acolo va da peste Caroline Garcia (27 WTA). Franțuzoaica a trecut de altă americancă, Coco Gauff (3 WTA), scor 6-3, 1-6, 6-2.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...