Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat, pe DJ 711, în localitatea Comișani, un bărbat de 50 de ani care conducea un autoturism neînmatriculat.
Verificările au arătat că autoturismul circula cu autorizația provizorie expirată din data de 10 august a.c., încălcând astfel legislația rutieră.
În urma constatărilor, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Autoritățile reamintesc conducătorilor auto că respectarea legislației și deținerea documentelor valabile sunt esențiale pentru siguranța tuturor participanților la trafic.


