Senatorul PSD, Leonardo Badea a participat la Forumul Tinerilor Parlamentari

Date:

leonardo-badeaSăptămâna trecută senatorul Leonardo Badea a participat la Forumul Tinerilor Parlamentari, organizat, la Bruxelles, în calitate de reprezentant al grupului PSD din Senatul României. Tema principală a adunării a avut în vedere „Cooperarea Transatlantică a Uniunii Europene”, pe problematici privind schimburile comerciale, securitatea, apărarea şi protecţia datelor, Europa după Brexit.
„În perioada 11 – 13 octombrie, am participat, ca reprezentant al grupului PSD din Senatul României, la Forumul Tinerilor Parlamentari, organizat, la Bruxelles, sub înaltul patronaj al Parlamentului European, împreună cu EU40, reţeaua tinerilor membri ai PE. Forumul grupează tineri parlamentari din Ţările membre UE, care, la începutul mandatului, aveau vârsta sub 40 de ani. Tema principală a adunării a avut în vedere „Cooperarea Transatlantică a Uniunii Europene”, pe problematici privind schimburile comerciale, securitatea, apărarea şi protecţia datelor, Europa după Brexit. Evenimentul s-a bucurat de sprijinul şi prezenţa unor înalţi demnitari europeni, precum Preşedintele Parlamentului European – Martin Schulz, liderii grupurilor S&D şi PPE – Gianni Pittella şi Manfred Weber, comisarii europeni -Cecilia Malmstrom şi Elzbieta Bienkowska, ambasadorul Statelor Unite Anthony L. Gardner şi ambasadorul Canadei Daniel Costello pe lângă Uniunea Europeană. În cadrul Forumului, a fost adoptată de către participanţi o rezoluţie referitoare la cooperarea transatlantică în contextul Brexit, în care se face apel la organizarea unei Convenţii despre viitorul Uniunii Europene: „Cerem o dezbatere mai puternică şi mai deschisă privind viitorul Uniunii Europene. O convenţie UE care să implice decidenţii şi partenerii de pe teritoriul statelor membre UE, ar putea genera soluţii de reangajare cu cetăţenii europeni şi crea o Europă mai transparentă””, a declarat senatorul PSD, Leonardo Badea.
În cadrul Forumului, a fost adoptată de către participanţi o rezoluţie referitoare la cooperarea transatlantică în contextul Brexit, în care se face apel la organizarea unei Convenţii despre viitorul Uniunii Europene. Documentul va fi transmis liderilor instituţiilor europene şi ţărilor membre, apelul nostru fiind către o dezbatere reală, tranşantă despre probleme mai acute decât oricând.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...