
Anunţul a fost făcut în această dimineaţă, de primarul Cristian Stan, care a susţinut o conferinţă de presă pe acest subiect. Edilul a spus că evoluţia proiectului a fost influenţată de probleme pe care le-a catalogat drept obiective, nominalizând aici o pierdere de 40 de milioane de lei, la capitolul venituri bugetare, pe primele şase luni ale anului dar şi probleme de ordin tehnic.
Edilul a mai spus că, anterior reluării lucrărilor, va convoca o şedinţă a Consiliului Local Municipal, pe ordinea de zi urmând să se regăsească şi proiectul de hotărâre privind reactualizarea indicatorilor tehnico-economici. Astfel, valoarea totală a investiţiei va ajunge la 54,113 milioane de lei fără TVA, aşa cum a rezultat în urma refacerii proiectului de execuţie. Pentru că, între timp, a avut loc o nouă licitaţie pentru partea de proiectare şi au fost făcute studii geotehnice noi.
Potrivit primarului Cristian Stan, la acest moment proiectul este predat primăriei iar ca stadiu fizic de realizare, este făcută fundaţia la viitoarea tribună I şi realizată în procentaj de 80% substructura suprafeţei de joc. Intenţia autorităţilor este să se lucreze concomitent pe mai multe fronturi, astfel încât echipa să poată disputa pe „Eugen Popescu” o parte din meciurile din returul campionatului viitor.


