„Schimb de experienţă şi diseminarea modelelor profesionale de bună practică în domeniul reintegrării sociale a persoanelor private de libertate”

Date:

Săptămâna trecută, structura de prevenire a criminalităţii a organizat un workshop ce a avut ca temă „Schimb de experienţă şi diseminarea modelelor profesionale de bună practică în domeniul reintegrării sociale a persoanelor private de lib-ertate”.La activitate au participat reprezentanţii unităţilor de penitenciar din judeţ şi de la instituţiile cu rol în aplicarea Strategiei Naţionale din domeniu, precum şi studenţi de la Facultatea de Drept din Târgovişte.
Prin intermediul dezbaterilor, s-a urmărit sensibilizarea partenerilor cu privire la necesitatea cooperării pentru a facilita reintegrarea social, dar şi analizarea dificultăţilor întâmpinate în exercitarea atribuţiilor ce le revin tuturor.
Poliţiştii şi ceilalţi participanţi au ascultat cu interes relatările unei persoane care a executat o pedeapsă privativă de libertate, aceasta expunând aspecte atât din unitatea de penitenciar, cât şi după eliberare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Județul Dâmbovița, sub asediul gerului – temperaturi de până la -11 grade Celsius

Dimineață geroasă – 2 ianuarie , temperaturi minime înregistrate...

Noi taxe și impozite în vigoare de la 1 ianuarie 2026

Începând cu 1 ianuarie 2026, în România au intrat...