SĂRBĂTOAREA RUSALIILOR LA CATEDRALA DIN TÂRGOVIŞTE

Date:

Cu prilejul sărbătorii Pogorârii Duhului Sfânt, duminică 16 iunie 2019, numeroşi credincioşi au luat parte la Sfânta Liturghie, săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, însoţit de către Părintele Vicar Eparhial, preoţi şi diaconi.
Înaltpreasfinţia Sa a oficiat apoi Vecernia specială a acestei zile şi a binecuvântat frunzele de nuc, simbol al darurilor Duhului Sfânt care s-a pogorât peste peste sfinţii apostoli, ce au fost oferite credincioşilor prezenţi.
În cuvântul de învăţătură, Înaltul Ierarh a evidenţiat importanţa acestei sărbători, arătând că ea marchează naşterea din punct de vedere văzut a Bisericii şi momentul fondator al trimiterii la misiunea de propovăduire a Evangheliei a apostolilor, a urmaşilor lor, episcopi şi preoţi, precum şi a tuturor celor botezaţi.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Județul Dâmbovița, sub asediul gerului – temperaturi de până la -11 grade Celsius

Dimineață geroasă – 2 ianuarie , temperaturi minime înregistrate...

Noi taxe și impozite în vigoare de la 1 ianuarie 2026

Începând cu 1 ianuarie 2026, în România au intrat...