Săndoi, nemulţumit după eşecul de la Arad

Date:

Ceea ce nu a reuşit CFR Cluj sau FC Botoşani, formaţii ce au respirat, iar campioana încă mai respiră, aerul european, a izbutit UTA. Chindia a oprit la trei numărul rezultatelor pozitive chiar la Arad, unde nou promovata pregătită de Laszlo Balint nu câştigase niciun meci în acest sezon. Junioriul Rusu a fost decisiv pentru gazde, cu golul din minutul 52.
Până la urmă, absenţele târgoviştenilor, respectiv P. Iacob, M. Dulca, Căpuşă, Şerban şi A. Şerban şi Dumitraşcu s-au dovedit mai importante ca cele ale UTA-ei: Balauru, Ilie, Tomozei, Melinte, Pleaşcă şi Hora.
„Am o doză de nemulţumire pentru condiţiile în care am fost obligaţi să jucăm. Am avut absenţi jucători infectaţi cu COVID şi din rândul celor sub 21, dar şi seniori, iar acest lucru s-a văzut în teren. Am fost obligaţi să facem improvizaţii, care, la un moment dat, ne-au costat. Am avut jucători pe care am fost obligaţi să îi introducem pe posturi pe care nu au mai jucat aproape deloc, iar alţii vin după perioade mari de inactivitate şi aici mă refer la Cherchez, Diaz, Martac. Totuşi, am încercat să îi introduc pe parcurs, să schimbăm ceva, dar mă aşteptam să fie greu şi pentru ei, pentru că se pregătesc de puţin timp cu echipa. Nu au ritm de joc, antrenamentul e ceva, jocul altceva. Cred că absenţele pe care le-am avut astăzi şi-au spus cuvântul în stabilirea rezultatului final şi al jocului nostru”, a considerat Emil Săndoi, antrenorul Chindiei.
Fostul căpitan al Craiovei şi-a amintit, însă, că echipa sa a arătat mai bine în startul meciului. „Dacă stau bine să mă gândesc noi am dominat începutul, după aceea, mai ales pe final de repriză, UTA a avut pe câteva situaţii. În partea a doua am primit golul care ne-a destabilizat puţin, dar după aceea ne-am revenit, am dominat jocul, dar, din păcate, nu cu ocazii foarte clare de gol. Am încercat să introduc jucătorii pe care îi aveam la dispoziţie, chiar a fost o situaţie specială la noi, nu doar pentru această etapă ci şi pentru runda precedentă, cu Gaz Metan. Atunci am fost mulţumit că am câştigat, astăzi nu am reuşit să scoatem un rezultat pozitiv în condiţii şi mai speciale. Pe lângă accidentaţi şi infectaţi a apărut şi absenţa lui Dumitraşcu care a fost eliminat meciul trecut”, a mai subliniat Săndoi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...