Sălcioara: Condiții mai bune pentru călătorii cu trenul

Date:

La o săptămână după ce a depus jurământul în calitate de primar al comunei Sălcioara, Florina Ivașcu  a venit  deja cu mai multe măsuri apreciate de localnici.

O primă inițiativă pusă în practică, susținută  și de numeroși voluntari a fost  toaletarea copacilor și a lăstărișului de pe marginea drumului din satul Bănești, pentru a da o notă îngrijită  localității și pentru a le facilita șoferilor vizibilitatea.

Oamenii au putut aprecia și un al doilea proiect materializat,  odată cu amplasarea unui refugiu pentru călători în Halta Podu Rizii. Este un adăpost provizoriu, care își dovedește  utilitatea pe măsură ce vremea se înrăutățește!

„Începând cu luna ianuarie, avem în proiect, achiziționarea de refugii moderne, pentru toate stațiile de cale ferată, aflate pe teritoriul comunei Sălcioara”, precizează primarul Florina Ivașcu.

Pentru o bună comunicare, primărița din Sălcioara a anunțat organizarea unei întâlniri cu localnicii, la sediul administrativ, în data de 14 noiembrie, la ora 16:00. Scopul? Aflarea direct de la sursă a  problemelor cu care se confruntă oamenii și  găsirea unor soluții optime  pentru a le rezolva.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...