
Luni, 26 septembrie 2022, Adrian Câciu, ministrul Finanțelor, a avut o întrevedere cu Christian Kettel Thomsen, vicepreședintele Băncii Europene de Investiții. Cu această ocazie, ministrul Finanțelor i-a înmânat domnului Kettel Thomsen solicitarea României pentru o asistență financiară rambursabilă din partea BEI de până la 4 miliarde euro, necesară în anii următori pentru asigurarea implementării, în bune condiții, a unor investiții din sectoarele transporturi și sănătate, finanțate prin Planul Național pentru Redresare și Reziliență și POS 2021 – 2027.
„De-a lungul timpului, sprijinul acordat României de către Grupul BEI a fost consistent și bine echilibrat, orientat atât către sectorul public, cât și către sectorul privat. Disponibilitatea Băncii de a acorda României, alături de expertiză, și un sprijin financiar substanțial pentru infrastructura de transport și sănătate întărește rolul BEI de partener cheie al autorităților române în accelerarea implementării investițiilor cu rol multiplicator în economie și în valorificarea fondurilor puse la dispoziție de Comisia Europeană”, a subliniat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.
„Investițiile din Fondurile pentru Recuperare și Reziliență, răspunsul Europei la COVID, oferă o oportunitate o dată la o generație. Banca Europeană de Investiții salută solicitarea oficială de a sprijini investițiile pe scară largă în sănătate și transport în România în anii următori și de a consolida și mai mult cooperarea cu partenerii români atunci când examinăm, planificam și finanțăm scheme individuale.” a declarat Christian Kettel Thomsen, vicepreședintele Băncii Europene de Investiții.


