REZULTAT MARE LA LUPTE PENTRU CS TÂRGOVIȘTE

Date:

Unul dintre cei mai valoroși juniori ai Clubului Sportiv Târgoviște, Radu Georgian Șerban, a devenit în acest week-end vicecampion al României la lupte.

Sportivul antrenat de Cornel Cornea a avut parte de o evoluție foarte bună la ediția din acest an a Campionatului National Individual de Juniori 4, competiție găzduită de Sala Polivalentă ,,Ladislau Simon” din Târgu Mureș.

Luptătorul clubului nostru a cucerit medalia de argint la categoria 85 de kilograme, după ce a avut parte de o evoluție foarte bună pe întreaga durată a întrecerii. Până a urcat pe treapta a doua a podiumului, Radu a tras din greu împotriva adversarilor întâlniți în timpul concursului.

Și în meciul pentru titlul de campion național,  luptătorul nostru a arătat o evoluție bună, dar neșansa a făcut ca el să se mulțumească doar cu medalia argint, dar și cu promisiunea că la următoarele concursuri nu va mai repeta greșelile din această finală.

În acest week-end, la  Finala Campionatului de Juniori 4 și Finala Campionatului Național Individual U17, au luat parte peste 500 de sportivi ce au reprezentat majoritatea cluburilor din țară. Cum numărul luptătorilor participanți a fost unul mare, competiția în care a fost angrenat Radu a fost una extrem de disputată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...