PSD continuă demersurilor privind aderarea României la spațiul Schengen

Date:

Reprezentantul României în Parlamentul European, europarlamentarul Victor Negrescu, a avut săptămâna aceasta o nouă întâlnire cu comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, pentru a discuta despre continuarea demersurilor cu privire la aderarea României la spațiul Schengen și pentru a stabili acțiunile care trebuie întreprinse pentru a schimba veto-ul aplicat de guvernul de dreapta din Austria la adresa României.

„România beneficiază în continuare de sprijinul activ al Comisiei Europene pentru aderarea la spațiul Schengen. Am discutat cu doamna Comisar despre acțiunile pe care executivul european le întreprinde în această direcție, dar și despre modul în care putem schimba veto-ul aplicat de guvernul de dreapta din Austria.

Am solicitat, cu această ocazie, Comisiei Europene să medieze dialogul dintre România și Austria cu scopul de a identifica o soluție pentru a merge spre un vot pozitiv, cât mai curând posibil. De asemenea, am propus ca executivul european să organizeze noi reuniuni tehnice menite să mențină subiectul sus pe agenda europeană”, a declarat eurodeputatul social-democrat, Victor Negrescu.

În ultimele săptămâni, europarlamentarul român a inițiat și a purtat o serie de discuții cu oficiali europeni despre aderarea României la spațiul Schengen cu scopul de a menține subiectul pe agenda europeană și de a oferi o perspectivă de aderare pentru țara noastră. Eurodeputatul Victor Negrescu este, de altfel, inițiatorul mai multor campanii, cu larg impact la nivel național și european, pentru susținerea acestui obiectiv important de țară, demersuri care au generat susținerea țării noastre la nivelul Parlamentului European și al diferitelor capitale europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...