Proiect de lege pentru înființarea Punctelor Gastronomice Locale

Date:

Balon de oxigen pentru micii producători de mâncare tradițională din zona rurală! Aceștia au acum la dispoziție  cadrul legislativ coerent prin care își vor putea promova activitatea pe plan turistic.

Printr-un proiect de lege inițiat de PNL, se pot înființa Puncte Gastronomice Locale, în care se vor găti mâncăruri specifice zonei, cu ingrediente produse pe plan local. În noua lege sunt prevăzute multe locuri în care turiștii interesați de tradiții pot să deguste produse gătite artizanal, la un preț accesibil:

”Susținem gospodăriile și produsele românești, oferind celor care activează în acest domeniu posibilitatea de a-și crește veniturile, iar turiștilor oportunitatea de a cunoaște de la sursă produsele și rețetele tradiționale românești”, deputatul PNL Cristian Buican, inițiatorul legii.

Punctele Gastronomice Locale sunt obiective reprezentate de bucătăriile proprii ale caselor rurale, unde se prepară alimente după rețete culinare specifice zonei. O condiţie, pe care trebuie să o îndeplinească un Punct Gastronomic Local, este aceea ca alimentele să fie preparate numai de către proprietar, sau de către membrii familiei.

Materiile prime din care se prepară alimentele trebuie să provină numai din unităţi autorizate /înregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, cu accentul pe produsele locale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...