Proiect complementar, pentru realizarea unei baze sportive la Școala Radu cel Mare

Date:

Cu prilejul vizitei în teren, pe șantierul deschis pentru reabilitarea Grădiniței nr. 2 cu Program Prelungit Târgoviște, primarul Cristian Stan a făcut și o scurtă trecere în revistă a proiectelor aflate în derulare. Sunt intervenții consistente, prin care este continuat programul de reabilitare a infrastructurii de educație din Municipiul Târgoviște:

„Sunt în licitație proiectele privind reabilitarea Colegiului Economic Ion Ghica, și a Liceului Voievodul Mircea. Se lucrează la Grădinița nr. 2, la Grădinița din Cartierul Priseaca și la Școala Gimnazială Radu cel Mare. Luna viitoare vor fi reluate lucrările și la Școala Gimnazială nr 6 Tudor Vladimirescu, acolo unde, din cauza unor erori de proiectare , au fost semnalate anumite lipsuri la structura de rezistență, și a trebuit refăcut proiectul. Suntem pe finalul fazei de obținere a avizelor și, repet, vor fi reluate lucrările. Facem tot ce depinde de noi pentru a încheia proiectul până la finalul acestui an”- a precizat primarul Cristian Stan.

La Școala Radu cel Mare este în faza de proiectare și baza sportivă care va fi realizată acolo ca un proiect complementar celui de renovare energetică aflat în derulare la acest moment.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...