După finalizarea lucrărilor pe Dinu Lipatti, primăria continuă lucrările de reparaţii şi modernizare pe str. Udrişte Năsturel. Au fost dezafectate garajele aflate pe domeniul public şi pregătit terenul în vederea asfaltării. Sunt lucrări importante care includ intervenţii pentru refacerea trotuarelor, acolo unde este cazul, aducerea la nivel a gurilor de canalizare pluvială şi refacerea iluminatului public. Prezent pe şantierul de pe Udrişte Năsturel, unde a început asfaltarea, primarul Cristian Stan a precizat că este vorba de lucrări pe care Primăria Municipiului Târgovişte le execută exclusiv cu fonduri de la bugetul local. Acestea includ repararea de străzi şi amenajarea de locuri de parcare pe aproximativ 6000 metri pătraţi. Asemenea lucrări sunt în curs de execuţie şi în Micro V, iar vestea bună pentru târgovişteni este că a fost suplimentat, cu un milion de lei, bugetul pentru refacerea infrastructurii stradale.
Programul de reabilitare a infrastructurii stradale avansează rapid în Micro IV
Date:


